Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile pentru doi inculpați în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2016 – 2022, cei doi inculpați ar fi inventat un mecanism ce presupunea crearea, în mod artificial, a condițiilor necesare obținerii în mod nelegal de fonduri europene, în contextul implementării unor proiecte derulate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), care vizau, printre altele, „Instalarea tânărului fermier …..” și „Agricultură ecologică”.
„Concret, cei doi inculpați ar fi înființat atât pe numele lor cât și pe numele altor persoane din anturajul acestora entități juridice (societăți comerciale sau persoane fizice autorizate) pe care, în fapt, le controlau și, ulterior, atât personal cât și prin intermediari, ar fi depus la cele două organisme menționate mai sus mai multe documente și declarații false sau inexacte (declarații, adeverințe, certificate, etc.), prin intermediul cărora ar fi încercat să dovedească îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru obținerea fondurilor nerambursabile. În realitate, niciunul dintre inculpați nu ar fi îndeplinit condițiile pentru a fi considerat un „fermier activ”, nedesfășurând nicio activitate agricolă, terenurile arendate (livezi, pășuni, etc.) fiind lăsate în paragină”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis vineri.
Prin aceste demersuri, cei doi inculpați ar fi obținut fonduri europene în valoare de 2.000.000 lei.
În cauză, au fost dispuse măsuri asigurătorii, până la concurența sumei. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte mai multe obligații, între care să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent.
Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
(sursa: Mediafax)