Jurnalul.ro Cultură Teatru Freestyle Puppetry, în premieră la Constanța

Freestyle Puppetry, în premieră la Constanța

de Magdalena Popa Buluc    |   

Teatrul de Animație Țăndărică, are deosebita onoare de a participa cu momentele de teatru de animație stradal, ”Freestyle Puppetry”, la două dintre mai importante evenimente teatrale din Constanța: SEAS – Stagiunea estivală a artelor spectacolului, în perioada 20 – 21 iulie 2023 și SEAStreet – Festivalul Internațional de Teatru de Stradă, în Perioada 28 – 30 iulie 2023.    

În cadrul  ”Freestyle Puppetry”, spectacolele sunt structurate sub forma unor scurte momente de teatru de animație stradal, care reprezintă povești captivante abordând teme variate și emoții intense. Fiecare scenă este o mică bijuterie în sine, îmbinând dramă, comedie și multă imaginație. Un aspect remarcabil al ”Freestyle Puppetry” este interacțiunea cu publicul. Spațiul stradal oferă o atmosferă deschisă și prietenoasă, iar spectatorii sunt invitați să se implice și să interacționeze cu păpușile și actorii. Acest aspect creează o legătură unică între public și spectacol, transformând ”Freestyle Puppetry” într-o experiență memorabilă și participativă. Evenimentele Teatrul Tăndărică reprezintă o oportunitate extraordinară de a descoperi magia teatrului de animație stradal și de a experimenta emoții puternice într-un cadru inedit. Tehnicile de mânuire spectaculoase, momentele scurte de teatru captivante și interacțiunea cu publicul creează o atmosferă unică și plină de viață. Vă invităm să vă alăturați nouă și să vă bucurați de această călătorie captivantă în lumea minunată a teatrului stradal, unde păpușile prind viață și ne încântă cu poveștile lor fermecătoare.

SEAS este un eveniment conceput pentru a oferi constănțenilor, dar și turiștilor care aleg litoralul românesc pe perioada verii, șansa de a vedea o selecție variată de spectacole de teatru, show-uri stradale, impro-show-uri, musical-uri, lansări de carte și instalații New Media. Reprezentațiile vor avea loc la Teatrul de Vară Soveja, pe scena special amenajată în Parcul Arheologic din centrul orașului, Piața Ovidiu și pe faleza Cazinoului.

SEAStreet este un eveniment conceput pentru a oferi constănțenilor, dar și turiștilor care aleg litoralul românesc pe perioada verii, șansa de a vedea o selecție variată de spectacole de teatru stradă, instalații new media, spectacole de teatru de animație ale unor companii internaționale cu estetici extrem de variate și de spectaculoase.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri