Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FRF obligă cluburile să investească 10% din transferuri în activitatea de copii şi juniori

FRF obligă cluburile să investească 10% din transferuri în activitatea de copii şi juniori

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a adoptat în şedinţa sa de luni o regulă conform căreia, începând cu ediţia 2018-2019, cluburile sunt obligate să investească 10% din banii obţinuţi din transferurile de jucători în activitatea de copii şi juniori.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat luni, la Casa Fotbalului, că noua regulă a fost introdusă în manualul de licenţiere. "S-a introdus în manualul de licenţiere un control al FRF referitor la 10 la sută din transferul fiecărui jucător. Aceasta este o prevedere care se regăseşte în Legea Sportului. Iar ea spune ca 10 la sută dintr-un transfer să se constituie în sursă de venit pentru FRF. În urmă cu 4-5 ani a fost o decizie luată prin care s-a stabilit ca aceşti bani să rămână la fiecare club în parte şi să fie cheltuită, conform legii, în activitatea de copii şi juniori. Până acum nu a existat niciun control la nivel de federaţie pentru că nu a existat o prevedere în acest sens. Aşa că FRF nu impune nicio taxă, niciun supra-impozit, ci doar vine cu un control strict pentru ca 10 la sută din transferul fiecărui jucător să se investească la nivel de copii şi juniori. Clubul în cauză poate face această investiţie timp de trei ani. Aceste investiţii se pot face în cazarea şi masa juniorilor, pentru plata salariilor antrenorilor, a bonusurilor, în infrastructură precum şi pentru transferul jucătorilor sub 19 ani", a spus el.

În cazul în care un club nu respectă regula de 10%, Federaţia Română de Fotbal va reţine suma respectivă şi o va împărţi în mod egal tuturor grupărilor care au centre de copii şi juniori. "Dacă aceşti bani nu vor fi investiţi de cluburi în acest fel, atunci suma respectivă vine la FRF, iar ea va fi transferată în mod echitabil tuturor cluburilor care au grupe de juniori, în mod proporţional cu numărul de copii legitimaţi. Repet, FRF nu vine să suprataxeze şi să îşi creeze o altă sursă de venit, vrem doar ca banii din fotbal să se întoarcă tot la fotbal", a adăugat Burleanu.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: frf transferuri copii juniori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri