Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat joi că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este 'cel mai potrivit om' pentru a prelua poziţia de premier după alegerile din decembrie.
"Din punctul meu de vedere, românii au văzut că noi suntem oameni serioşi, că noi facem lucruri serioase, stabile şi bune, corecte şi guvernarea cu votul românilor va fi una PSD-ALDE şi dacă va dori şi UMDR să ni se alăture, vom avea cu siguranţă discuţii în acest sens, nu ar fi rău din punctul meu de vedere să arătăm această deschidere. Iar cel mai potrivit om pentru a prelua această poziţie importantă, de prim-ministru, este preşedintele PSD, domnul Liviu Dragnea. Este punctul meu de vedere, nu am avut încă o dezbatere într-un for superior al partidului pe acest subiect, dar cred că îmi pot permite să am şi eu o opinie", a declarat Gabriela Firea, înaintea reuniunii Comitetului Executiv Naţional al PSD de la Murighiol.
Primarul general al Capitalei a declarat că "românii au făcut deja diferenţa între ce înseamnă o administraţie în ceea ce reprezentanţii PSD şi ALDE cooperează spre binele cetăţenilor".
"Nu aceasta este o poziţie constructivă, să fii împotriva a tot ce se propune, atâta timp cât tu nu ai alternativă. Au trecut trei luni de zile de guvernare locală în noul mandat şi pot să invit la Primăria Capitalei să primiţi şi dovezile - PNL şi USB nu au depus niciun proiect, nu au avut nicio iniţiativă. Îmi pun şi eu întrebarea de ce au mai dorit să facă parte din Consiliul general. După aia vin în Consiliul general şi spun că ceea ce propune primarul e populist. Doar ceea ce propune primarul este pe ordinea de zi, pentru că nu există alte propuneri, nimeni cu vine cu soluţii la problemele Capitalei. Se fac doar afirmaţii că ceea ce propun eu este populist şi să mai scoatem de pe ordinea de zi, să mai amânăm, să mai treacă timpul. Am avut ieri surpriza teribilă că domnul Nicuşor Dan a cerut scoaterea de pa ordinea a zi a celor 19 proiecte de hotărâre care se refereau la Planul Integral de Dezvoltare Urbană pentru care chiar dumnealui a militat acum câţiva ani de zile şi a făcut parte dintr-o comisie din partea societăţii civile pentru promovarea acestor proiecte cu fonduri europene, unde Primăria Capitalei are cotă de cofinanţare şi care abia acum în mandatul meu s-a finalizat. (...) Am venit ieri cu aceste 19 proiecte în CG şi dumnealui s-a ridicat în picioare şi a cerut retragerea pe loc, fără nicio explicaţie", a argumentat Gabriela Firea. AGERPRES