Jurnalul.ro Ştiri Locale Gabriela Firea va constitui un grup de lucru pentru recuperarea terenurilor cu locuri de joacă retrocedate

Gabriela Firea va constitui un grup de lucru pentru recuperarea terenurilor cu locuri de joacă retrocedate

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că va constitui un grup de lucru care să identifice soluţiile legale pentru a putea recupera parcurile, spaţiile verzi sau terenurile pe care au fost amenajate locuri de joacă şi care au fost retrocedate în ultimii 16 ani, potrivit unui comunicat al municipalităţii transmis luni Agerpres

La solicitarea edilului general, direcţiile de specialitate din Primăria Capitalei au centralizat datele privind terenurile cu destinaţia de spaţiu verde sau amenajate ca locuri de joacă care au fost retrocedate fie pe cale administrativă, fie prin hotărâri ale instanţelor de judecată. Iată ce au descoperit: "Din datele pe care le deţinem până în prezent, în perioada 2001 - 2013, vechile administraţii ale Bucureştiului au retrocedat, fie pe cale administrativă, fie prin hotărâri ale instanţei, nu mai puţin de 36 ha de teren în parcuri. Nu contest că vechii proprietari au avut dreptul legal să-şi recupereze bunurile confiscate în perioada comunistă, însă îmi doresc să găsim o formulă legală, fără a leza dreptul proprietarilor, de a recupera în folosul bucureştenilor aceste suprafeţe de teren. Alte 23,5 ha reprezentând spaţii verzi şi terenuri pe care sunt amenajate locuri de joacă au fost restituite conform legilor proprietăţilor, în perioada 2001 - 2017", a declarat Firea. 

Ea a precizat că le va solicita primarilor celor şase sectoare o situaţie centralizată privind spaţiile verzi şi terenurile pe care au fost amenajate locuri de joacă şi care, ulterior amenajării, au devenit proprietate privată prin retrocedare. În situaţia în care, pentru amplasamentele respective, la data investiţiei s-au făcut cercetări privind situaţia juridică - notificări Legea 18/1991, Legea 10/2001 - acestea trebuie transmise Primăriei Capitalei, pentru realizarea unei analize la nivelul întregii unităţii administrativ-teritoriale privind clarificarea situaţiei juridice şi stabilirea unei strategii cu privire la menţinerea acestor folosinţe. Solicitarea vine după ce mai multe terenuri unde s-au amenajat spaţii verzi sau locuri de joacă pentru copii au fost restituite, iar noii proprietari nu mai doresc păstrarea acestor amenajări. 

Potrivit comunicatului citat, obiectivul municipalităţii este acela de a menţine spaţiile verzi şi locurile de joacă, în beneficiul cetăţenilor. Firea a mai spus că, după cum prevede şi programul de guvernare, Bucureştiul trebuie să se alinieze celorlalte capitale europene, să se apropie cât mai mult de limita impusă de Uniunea Europeană de 26 mp spaţii verzi pe cap de locuitor. Conform comunicatului, Bucureştiul este unul dintre oraşele europene cu puţine spaţii verzi pe cap de locuitor - 23,21 mp faţă de limita impusă de legislaţia românească şi europeană de 26 mp. Municipalitatea prezintă şi o estimare în cazul situaţiei parcurilor, pe baza dispoziţiilor de retrocedare pentru perioada 2001 - 2013: "Suprafaţa totală restituită în natură, care reprezenta spaţiu verde din parcuri în Municipiul Bucureşti, conform evidenţelor deţinute până în prezent este de aproximativ 361.109 mp", se arată în comunicat. Potrivit sursei citate, suprafaţa totală estimativă restituită în natură conform Legii 10/2001 care reprezintă spaţii verzi/locuri joacă este de aproximativ 235.224,89 mp. 

O situaţie exactă a spaţiilor verzi şi terenurilor ce reprezintă locuri de joacă afectate de retrocedări poate fi stabilită numai împreună cu Primăriile de sector, precizează PMB. Aceste terenuri au fost amenajate cu precădere după anul 2000, fără a trimite aceste situaţii şi Primăriei Capitalei, motiv pentru care unele zone restituite apar în evidenţele municipalităţii ca terenuri libere, se explică în comunicat.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri