Jurnalul.ro Ştiri Observator Gabriela Firea va depune plângere penală în cazul contului fals de Facebook care face referire la taberele de seniori

Gabriela Firea va depune plângere penală în cazul contului fals de Facebook care face referire la taberele de seniori

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că va depune luni plângere penală pentru a descoperi cine se află în spatele creării contului fals de Facebook de pe care au fost lansate o serie de informaţii eronate privind organizarea taberelor pentru seniorii bucureşteni. 

"Este regretabil, într-adevăr, că lupta politică a ajuns la această dimensiune a situaţiei în care pur şi simplu se ajunge să se inventeze ştiri, să se inventeze situaţii, să se creeze şi conturi false pentru a dezinforma populaţia şi pentru a mă pune pe mine, ca primar general, într-o situaţie dificilă faţă de bucureşteni. În privinţa acestui cont de Facebook fals vreau să vă spun că l-am denunţat prin mai multe informări către Facebook, iar luni dimineaţa voi depune plângere penală pentru a se afla cine se află în spatele creării acestui cont fals de Facebook. Nu am cum să-mi dau eu singură seama, pot să banui cine sunt autorii morali. Autorii morali sunt cei care în aceste zile şi puteţi găsi declaraţiile lor, în special USR, parţial PNL, opoziţia din Consiliul General, care au deturnat atenţia de la un program benefic şi au spus ceea ce e total neadevărat - că se taie bani de la investiţii pentru a se plimba seniorii. Nu este adevărat, mi se pare un mesaj foarte periculos care s-a transmis în aceste zile şi eu nu pot sta cu mâinile în sân. În privinţa contului, aşa cum va spuneam, îmi voi lua toate măsurile şi luni voi depune plângere", a spus Firea, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la România TV. 

Ea a menţionat că o mie de seniori vor merge în excursii şi tabere tematice, prin Centrul de seniori al Primăriei Capitalei. 

"Nu cred că e normal ceea ce se întâmplă în aceste zile în care în special consilierii generali ai USR au făcut apologia faptului că seniorii nu merită să fie recompensaţi nici într-un fel şi că ei trebuie să fie cumva lăsaţi la marginea societăţii, punând categorii sociale unele împotriva celorlalte şi de asemenea, categorii de vârstă unele împotriva celorlalte. Pentru că s-a afirmat în aceste zile, şi nu chiar de către oricine, că seniorii nu merită nimic şi că doar cei tineri contribuie, doar cei activi contribuie cu taxe şi impozite şi nu merită seniorii nici evenimente cultural-educative, nici excursii, nici tabere, nici programe, proiecte sociale. Eu cred că bunicii noştri sau părinţii noştri sunt cei care au contribuit cel mai mult atât la bugetul ţării, bugetul naţional, cât şi la bugetul Primăriei Capitalei sau a altui oraş, deci este o temă falsă, o temă discriminatorie şi din câte am înţeles deja se vor face plângeri la CNCD din partea persoanelor care s-au simţit lezate", a adăugat Firea. 

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a dezminţit vineri seara informaţia conform căreia ar fi fost suplimentat numărul de locuri pentru taberele destinate seniorilor. 

"Primăria Capitalei dezminte informaţia conform căreia ar fi fost suplimentat numărul de locuri pentru taberele destinate seniorilor, organizate prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti. Informaţia a apărut pe un cont fals al unei reţele de socializare, cont care utilizează abuziv numele Primarului General. Proiectul iniţiat de Primăria Capitalei este intitulat 'La pas prin tărâmul legendar al Greciei' şi are un număr fix de 1.000 de locuri. Proiectul se află în etapa de selecţie, până în prezent fiind validate 250 de solicitări de înscriere dintre cele 970 depuse. Luni, 6 august, începând cu ora 10.00, la Biroul de Relaţii cu Publicul al Centrului pentru Seniori, vor fi continuate înscrierile în proiect şi analiza dosarelor depuse, în ordinea înscrierilor. Vor fi acceptate solicitări de înscriere peste numărul 1.000, dar numai pentru a se putea atinge numărul maxim de 1.000 de participanţi, în urma aplicării criteriilor de eligibilitate", preciza PMB. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri