Jurnalul.ro Sport Gabriela Ruse a trecut în turul 2 în calificările pentru turneul de la Dubai

Gabriela Ruse a trecut în turul 2 în calificările pentru turneul de la Dubai

Jucătoarea română Gabriela Ruse (51 WTA) a trecut sâmbătă în turul 2 al calificărilor pentru tabloul principal de la turneul de tenis de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), învingând în prima manșă pe sportiva rusă Anastasia Gasanova (126 (WTA).

Ruse a avut în față o adversară dificilă, pe care a învins-o mai greu decât o arată scorul, într-o oră și 44 de minute, cu 6-2, 7-5.

După 3 break-uri consecutive în debutul meciului, la 1-2, Ruse a reușit să câștige 5 game-uri consecutive închizând setul în 33 de minute.

În partea secundă, Ruse a făcut break, pentru 3-1, dar l-a cedat imediat înapoi. Game-ul de 4-4 a fost cel mai intens al meciului, cu 17 mingi, din care și 3 de break, salvate de rusoaică.

La 6-5, românca și-a procuratdouă mingi de meci, pe serviciul adversarei, nevalorificate. Abia la a 4-a tentativă, Ruse a închis meciul, calificându-se în turul secund.

În calificările pentru turneul de la Dubai mai evoluează și Jaqueline Cristian, care o va întâlni în primul tur pe jucătoarea cehă Katerina Siniakova.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: gabriela ruse
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri