Jurnalul.ro Ştiri Locale Galaţi: Protest inedit al şoferilor pe Drumul de Centură

Galaţi: Protest inedit al şoferilor pe Drumul de Centură

Peste 40 de autovehicule au participat, duminică, la un protest inedit pe Drumul de Centură din partea de N-V a municipiului Galaţi, maşinile staţionând pe banda I de mers, timp de jumătate de oră. 

Prin protestul organizat de Asociaţia "Galaţi, Oraşul meu", participanţii au vrut să tragă un semnal de alarmă, cerând Primăriei Galaţi amenajarea Drumului de Centură cu trotuare pentru pietoni, treceri de pietoni dotate cu semafoare şi asfaltarea carosabilului. 

Potrivit datelor statistice ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, citate de membrii Asociaţiei "Galaţi, Oraşul Meu", în ultimul an, pe Drumul de Centură au avut loc 37 de accidente rutiere soldate cu victime. 

George Nica, membru fondator al asociaţiei şi iniţiator al protestului de duminică, ONG-ul pe care îl reprezintă a trimis, până acum, Primăriei Galaţi, trei adrese prin care cere amenajarea Drumului de Centură cu trotuare şi intersecţii semaforizate, dar nu s-a primit niciun răspuns. 

"Dacă nu vom avea nici o reacţie nici acum, după protest, nu ne vom opri. Vom strânge semnături de la cetăţenii din zonă pentru a convinge autorităţile că trebuie făcut ceva aici, pe drumul de centură", a spus George Nica. 

"Îl susţin pe colegul meu, George Nica, până la urmă este vorba de protejarea vieţilor omeneşti şi asta este ceva fără preţ. Trebuie să convingem autorităţile să se implice în amenajarea cum trebuie a acestui drum, neamenajat de 25 de ani", a spus şi Bogdan Brânzan, membru al Asociaţiei ,,Galaţi, Oraşul Meu". 

Pe Drumul de Centură circulă autovehiculele de mare tonaj, care ocolesc astfel oraşul, dar în zonă au apărut societăţi comerciale şi locuinţe, aşa că pietonii circulă şi ei pe drumul de centură, deşi şoseaua pe lungi segmente nu are nici măcar trotuare, oamenii riscându-şi viaţa zilnic. 

În plus, în ultimul an, pe Drumul de Centură au fost înfiinţate staţii de autobuz unde opresc mijloace de tranport public în comun, însă zonele nu sunt securizate în niciun fel, nici măcar prin înfiinţarea de refugii.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: protest centura galaţi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri