Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale GALERIE FOTO A XV-a ediţie a Nopţii Muzeelor

GALERIE FOTO A XV-a ediţie a Nopţii Muzeelor

Cea de-a XV-a ediţie a Nopţii Muzeelor a avut loc, la nivel european, la data de 18 mai 2019. Cu acest prilej, au fost deschise în Bucureşti şi în ţară peste 150 de spaţii ale unor muzee şi entităţi culturale publice şi private pentru expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte. Evenimentul a fost organizat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, membru în conducerea celei mai mari reţele pan-europene a muzeelor Network of European Museum, potrivit http://noapteamuzeelor.org/.

La noi în ţară, prima ediţie a evenimentului cultural a avut loc la 14 mai 2005 şi a fost marcat, în Bucureşti, de Muzeul Naţional de Istorie Naturală ''Grigore Antipa'', Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Naţional ''George Enescu'', Muzeul Naţional al Literaturii Române, dar şi de câteva instituţii din ţară, precum Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea.

În 2006, în cadrul celei de-a doua ediţii a Nopţii Muzeelor, Muzeul Naţional de Artă al României a înregistrat peste 5.000 de vizitatori, care au dorit să vadă expoziţia ''Întâlnire cu Rembrandt - 400 de ani de la naşterea artistului. Pictură, desen, gravură din colecţiile Muzeului Naţional de Artă al României şi Bibliotecii Academiei Române''. Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Istorie Naturală ''Grigore Antipa'', Muzeul Ţăranului Român şi-au întâmpinat vizitatorii, de asemenea, cu manifestări culturale inedite. Aproximativ 6.000 de vizitatori au vizitat Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Colecţiilor de Artă, cu ocazia celei de-a treia ediţii a Nopţii Muzeelor 2007. Una dintre atracţiile evenimentului a fost spectacolul de dans contemporan "Corpuri în oglindă". Au fost organizate diverse acţiuni şi la Muzeul Naţional de Istorie Naturală ''Grigore Antipa'', la Muzeul Ţăranului Român, dar şi la Muzeul de Geologie.

Pentru ediţia din 2008, cea de-a IV-a, muzeele participante din Capitală s-au unit într-un proiect comun şi au fost puse la dispoziţia publicului autobuze speciale, care au făcut legătura între cele 12 instituţii, de la ora 21.00 până la ora 3.00. Şi alte muzee din ţară, precum Muzeul "Casa Mureşenilor" şi Muzeul de Artă din Braşov, Muzeul Judeţean din Alexandria, Muzeul Naţional al Petrolului din Ploieşti, Muzeele de Artă Populară şi de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, Muzeul de Istorie din Târgovişte, Muzeul Naţional Brukenthal - Sibiu, Muzeul Judeţean Mureş şi Muzeul de Istorie din Sighişoara, şi-au deschis porţile pentru acest eveniment.

Noaptea Muzeelor 2009, la care au participat 11 instituţii bucureştene, a înregistrat cifre record de peste 100.000 de vizitatori, Muzeul Naţional de Istorie a României fiind cel preferat, cu 24.000 de vizitatori, urmat de Muzeul Naţional de Geologie - 20.000 de vizitatori, şi de Muzeul Naţional de Artă al României - 15.000 de vizitatori. În 2010, s-au alăturat Nopţii Muzeelor, Arhivele Naţionale ale României, Fundaţia Löwendal şi Centrul Cultural Art Society. Muzeul Enescu a raportat cei mai mulţi vizitatori - 15.000, urmat de Muzeul Naţional de Istorie a României, cu 13.500, şi de Muzeul de Geologie, cu 12.150 de vizitatori.

Ediţia din 2011 a fost sărbătorită de peste 70 de muzee din întreaga ţară. În Bucureşti au intrat în circuit, în premieră, Muzeul Bellu, Muzeul Naţional Tehnic "Prof. Ing. Dimitrie Leonida" şi Biblioteca Centrală Universitară "Carol I". Aproximativ 150.000 de bucureşteni au participat la eveniment, 12.000 vizitând Muzeul Bellu, unde a fost organizat evenimentul "O noapte în Grădina cu suflete a baronului Bellu". Din 2010, Cimitirul Bellu face parte din Asociaţia Cimitirelor Semnificative din Europa, fiind inclus pe harta culturală a Europei, ca parte a unui proiect UE multicultural şi multinaţional, derulat cu fonduri comunitare. În 2012, s-au alăturat, în premieră, evenimentului, Universitatea ''Spiru Haret'' din Bucureşti, Şcoala Centrală, Biblioteca Naţională a României (unde a putut fi vizionată expoziţia World Press Photo România) şi Muzeul Naţional al Pompierilor. În ciuda vremii nefavorabile, în Bucureşti, s-au înregistrat peste 150.000 de vizitatori. Cei mai mulţi au fost la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", respectiv 21.600 de persoane.

 

La 18 mai 2013, Noaptea Muzeelor a fost sărbătorită de peste 180 de instituţii din România, 32 dintre acestea fiind din Bucureşti. Pe lângă instituţiile consacrate, şi-au anunţat participarea, pentru prima oară, Muzeul Căilor Ferate, Muzeul ''Theodor Aman'' din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti, dar şi organizaţiile culturale Ferma Animalelor (Pantelimon), Galeria Galateca, Romanian Design Week Preview - Palatul Ştirbei. Numărul vizitatorilor, în Bucureşti, a fost de 171.824 de persoane, cel mai vizitat muzeu fiind Muzeul Naţional de Istorie Naturală ''Grigore Antipa'', cu 18.672 de vizitatori. La cea de-a X-a ediţie a evenimentului, Complexul Naţional Muzeal ASTRA a înregistrat un număr total de 10.792 de vizitatori, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa'' din Bucureşti a atras 17.308 vizitatori, iar în Iaşi, Muzeul Literaturii Române Iaşi a deschis 10 muzee literare ieşene, Muzeul ''Vasile Pogor'', Muzeul ''Mihai Sadoveanu'', Muzeul ''Mihai Codreanu'', Muzeul ''Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul'', Muzeul ''Otilia Cazimir'', Muzeul ''G. Topîrceanu'', Colecţia ''Istoria teatrului românesc'', Muzeul ''Ion Creangă'' şi Muzeul ''Vasile Alecsandri'' din Mirceşti, care au atras 14.943 de vizitatori, o creştere spectaculoasă faţă de 2013.

Aproximativ 30 de muzee, printre care, în premieră, Muzeul Băncii Naţionale a României, şi 20 de organizaţii culturale au fost deschise, la 18 mai 2015, la Bucureşti, cu prilejul Nopţii Muzeelor. Cu acest prilej, municipiul Galaţi a înregistrat un record de vizitatori, aproximativ 24.000 de iubitori de cultură trecând pragul instituţiilor muzeale participante la eveniment. Cel mai vizitat muzeu din Galaţi a fost cel de Istorie, cu 8.246 de persoane care i-au trecut pragul. Potrivit Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, numărul mare de vizitatori a plasat Galaţiul pe locul al cincilea în topul naţional, după Bucureşti, Iaşi, Sibiu şi Cluj-Napoca.

 

La cea de-a XII-a ediţie a Nopţii Muzeelor din 21 mai 2016, au participat, la nivel naţional, peste 170 de entităţi culturale (muzee şi spaţii culturale alternative). Ediţia a adus circuite muzeale organizate în mai multe oraşe (Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Baia Mare), a integrat o multitudine de spaţii culturale alternative (galerii de artă, biblioteci, spaţii non-formale şi creative) şi a generat o serie de evenimente conexe, derulate la nivel naţional în majoritatea oraşelor din ţară: concerte, proiecţii, mapping, performing, ateliere experimentale, tururi de biciclete, quiz-uri & quest-uri. La următoarea ediţie, cea din 2017, 212 complexe muzeale şi organizaţii culturale din întreaga ţară, un număr record, şi-au deschis porţile în seara zilei de sâmbătă, 20 mai 2017. În Bucureşti, dar şi în ţară, publicul a fost atras de un număr record de evenimente culturale, de la vizite ghidate, expoziţii temporare, lansări de carte sau mese rotunde, la spectacole de teatru sau concerte.

În 2018, la cea de-a XIV-a ediţie a Nopţii Muzeelor, care a avut loc la data de 19 mai, au participat peste 180 de muzee şi organizaţii partenere din ţară şi din Bucureşti. Noutatea acestei ediţii a fost difuzarea pe posturile naţionale ale TVR începând cu data de 7 mai, a unei serii de 10 scurtmetraje documentare, cu durata de 5 minute, prin care au fost prezentate publicului aspecte neştiute şi nevăzute din culisele a 10 muzee din Bucureşti, membre ale RNMR. Campania "Poveşti neştiute ale muzeelor" a urmărit consolidarea valorii sociale şi educative a colecţiilor muzeale în conştiinţa publicului.

Cu prilejul acestui eveniment, 13.250 de persoane au vizitat cele opt muzee şi case memoriale din structura Muzeului Municipiului Bucureşti (MMB), potrivit unui comunicat trimis AGERPRES. De asemenea, Muzeul Naţional de Geologie a înregistrat 11.100 de vizitatori şi Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi - 1.610 vizitatori. 2.778 de persoane au trecut pragul Muzeului Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", care a pregătit o expoziţie în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" a fost vizitat de peste 10.000 de persoane, alţi 1.333 de vizitatori s-au plimbat până la Ferma Animalelor, în Pantelimon.

Din ţară, s-au raportat 5.800 vizitatori la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj şi la Muzeul Farmaciei şi 4.000 la Muzeul de Artă Cluj. Muzeul Buzău şi colecţiile externe au primit 3.770 de vizitatori. La Iaşi, Complexul Muzeal Naţional "Moldova", Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii "Stefan Procopiu" au avut 4.720 de vizitatori, Muzeul Etnografic al Moldovei - 2.780, Muzeul de Artă - 2.530, Muzeul de Istorie a Moldovei - 3.750, Muzeul Unirii - 6.055, Palatul "Al. I. Cuza" de la Ruginoasa - 1.850, Târgul Meşterilor Populari, din faţa Palatului Culturii - aproximativ 10.000 de persoane. AGERPRES

Foto Victor Stroe - Jurnalul

Subiecte în articol: Noaptea Muzeelor 2019
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri