Jurnalul.ro Cultură Muzica Gărâna Grammy Jazz Awards

Gărâna Grammy Jazz Awards

de Adi Munteanu    |   

Începând de joi și până duminică se desfășoară ce de-a XXIII-a Festivalului Internațional de Jazz de la Gărâna, în Munții Semenic, considerat cel mai important festival de gen în aer liber din centrul și estul Europei. Ca în fiecare an, pe afiș sunt laureați ai mai multor premii Grammy, instrumentiști foarte apreciați pe scenele muzicale ale lumii. Fanii genului au ocazia să-i vadă la lucru pe Jan Garbarek,  printre cei mai apreciați saxofoniști ai ultimilor 40 de ani, pe deja legendarul baterist Dennis Chambers, pe incredibilul chitarist Oz Noy, sau pe marele contrabassist italian Renaud Garcia-Fons. Alături de ei vor urca pe scenele festivalului și ce avem mai bun în acest moment în jazzul românesc: Luiza Zan, Horea Crișovan, Sorin Zlat sau Cătălin Milea.  

 

Puține festivaluri de muzică din lume se pot mândri cu prezența pe afiș a unui așa mare număr de muzicieni celebri cum este Festivalul de la Gărâna. De asemenea, pare surprinzător că această localitate cu nume neobișnuit, și într-un loc de asemenea neobișnuit, reușește an de an să fie în centrul atenției amatorilor de gen din întreaga lume. La fiecare ediție au urcat în Semenic fani ai jazzului din America, din aproape toată Europa, și chiar din Australia și Noua Zeelandă tocmai că în cele patru zile de recitaluri vezi artiști care cu greu pot fi adunați toți laolaltă.

Ian Garbarek revine în Semenic după 12 ani

Capul de afiș al ediției din acest an este, cu siguranță, saxofonistul norvegian Jan Garbarek și este de așteptat să se înregistreze un nou record de spectatori. Dacă la precedenta lui prezență la Gărâna au fost prezenți la recitalul lui peste 7.000 de spectatori. În această săptămână sunt așteptați peste 9.000 de fani. De altfel, Jan Garbarek va deschide festivalul, fiind și singurul care va concerta în seara de joi promițând un show de excepție. El va fi acompaniat de pianistul german Rainer Brüninghaus, de basistul brazilian Yuri Daniel și, mai ales, de uluitorul percuționist indian Trilok Gurtu. Un cvartet de cinci stele, cu multe premii Grammy obținute de-a lungul timpului.

Saxofonistul norvegian a mai fost în România de trei ori. Prima oară în urmă cu 12 ani, la Gărâna. Apoi a mai concertat de două ori la București, ultima oară anul trecut. El este promotorul unui fusion-jazz unic, inspirat de improvizația anilor ’60 și ’70, de folclorul norvegian, împreună cu cele mai exotice influențe culturale africane, latine sau orientale. Tocmai această formulă cu un norvegian romantic, un german precis, un brazilian „zglobiu” și un indian  „excentric” promite un concert memorabil.

Vineri, fusion european

A doua zi de festival va fi deschisă de cel mai în vogă grup românesc, JazzyBIT, condus de chitaristul timișorean Horea Crișovan, acompaniat de Teodor Pop (pian, claviaturi), Mihai Moldoveanu (bass) și Szabó Csongor-Zsolt (tobe), ce activează din 2012 și oferă un „Fusion bănățean”, o combinație energică de jazz și rock, presărată pe alocuri cu blues, latin și funk.

Vor urma cei de la  Giovanni Guidi Quintet: Thomas Morgan, contrabass, João Lobo, tobe, Francesco Bearzatti,saxofon, Roberto Cecchetto, chitară și Giovanni Guidi, pian. Adepții unui jazz sudic, mediteranean, vioi, diferit de stilul nordic, de exemplu, unde contează mult efectele sonore. Giovanni Guidi are influențe din alte școli jazistice.

O altă atracție a zilei de vineri va fi trioul Per Mathisen,  bass, Ruggero Robin, chitară și Gergo Borlai, baterie, reuniți sub  numele The Mrb Trio. Recitalul lor nu este doar o călătorie muzicală, ci și o experiență ce conține doze uriașe de umor, bucurie de a cânta și de a dialoga cu publicul, de a celebra viața și muzica.

Invazie franceză și flamenco

Sâmbătă, publicul va avea parte de probabil cel mai interesant proiect muzical de la această ediție, duoul Renaud Garcia-Fons & David Peña Dorantes. Renaud Garcia-Fons, supranumit și „Paganini al contrabasului”, a reuşit să facă din arta improvizaţiei unul dintre elementele centrale ale viziunii sale artistice, inspirându-se din tradiția  flamenco, de muzica mediteraneeană şi de cea orientală, iar virtuozitatea i-a fost recompensată cu numeroase premii. Și pianistul spaniol David Peña Dorantes s-a inspirat de tradiția muzicii flamenco, și-a creat de-a lungul timpului reputația de inovator. Muzica sa, purtând o amprentă personală unică, fiind întâmpinat cu entuziasm de critici și public. Inventivitatea, tehnica impecabilă și coerența ideilor sale muzicale l-au propulsat între cei mai de seamă muzicieni andaluzi ai generației sale, fiind considerat unul dintre cei mai creativi pianiști de flamenco.

Tot din Franța va veni și pianistul Jacky Terrasson, considerat de jurnaliștii de la New York Times unul dintre cei 30 de artiști care vor influența substanțial jazzul. Terrasson și-a ales ca parteneri de scenă pe impresionantul baterist newyorkez Ali Jackson și pe bassistul francez Sylvain Romano. În această formulă a susținut recitaluri la mari festivaluri Montreal, San Francisco, Montreux, North Sea Jazz, Marciac. Acum și la Gărâna Jazz Festival.

Seara franceză va fi completată de Grégory Privat Trio: Chris Jennings, bass, Tilo Bertholo, tobe și Grégory Privat, pian. Privat este una dintre stelele jazzului european aflată în plină ascensiune și a cucerit deja un public numeros prin calitățile puse în scenă cu fiecare concert, seninătatea cu care se lasă în voia improvizațiilor, spiritul liber, creativitatea și deschiderea către public. Ritmurile din Caraibe, apetitul pentru povești, spiritul iscoditor, precum și elementele muzicale tradiționale ale acelei zone se găsesc la baza muzicii pe care o creează.

Ultimul recital al serii va fi susținut de duoul  suedezo-italian Summerwind, Lars Danielsson, contrabass și Paolo Fresu, trompetă. Două personalități ale jazzului mondial se întâlnesc pentru prima oară pentru a crea împreună atmosferă și culoare, profunzime și o paletă bogată de emoții prin intermediul instrumentelor lor. Melodii simple, pe alocuri amuzante, tonuri strălucitoare, precum și un spațiu lăsat deschis pentru imaginație și căutări proprii sunt atributele care fac din acest proiect un eveniment pentru orice iubitor de jazz.

Duminică vin americanii

Ultima zi de festival va aduce în fața publicului două supergrupuri americane care au scris istorie în ultimii 30 de ani: Bump și Moshulu. Cu această ocazie îi vom vedea la lucru pe doi dintre cei mai mari bateriști ai ultimilor ani, Bobby Previte și Dennis Chambers. Publicul va face cunoștință pentru prima dată cu David Sancious, probabil cel mai sofisticat sideman din jazzul contemporan, cel care i-a acompaniat pe Sting, Peter Gabriel, Santana, Aretha Franklin și Eric Clapton pe scenele lumii, cu virtuozul chitarist newyorkez Oz Noy, Jerome Harris, considerat unul dintre cei mai versatili chitariști americani. Harris a fost bassistul lui Sonny Rollins între 1988-1994 și a mai colaborat cu Jack DeJohnette, Bill Frisell, Don Byron, Oliver Lake, Bob Stewart, George Russell, Julius Hemphill și Bob Moses.

Fusion experimental românesc

În afara recitalurilor de seară de pe scena mare din Poiana Lupului, vor mai avea loc recitaluri și la prânz concerte-experiment sub titulatura „Romanian Jazz Meeting”, unde își dau întâlnire cei mai de seamă reprezentanți ai jazzului autohton. Sâmbătă, pe scena de la Hanul La Răscruce, cântăreața și compozitoarea Luiza Zan și chitarisul Iulian Pavelescu prezintă Afrodizzy - un experiment dinamic, cu vibrații afro, jazz, funk și soul, în care spectatorii aun un rol-cheie. În aceeași zi, saxofonistul Cătălin Milea aduce pe scenă „Jazz on Pink Floyd”, împreună cu pianistul Albert Tajti, contrabasistul Michael Acker și bateristul Iulian Nicolau - un concert tribut adus celebrei trupe Pink Floyd.

Sorin Zlat, unul dintre cei mai valoroși pianiști de muzică jazz ai noii generații de artiști români, prezintă duminică „The Land of Dreams„, alături de Gianni Gagliardi (Spania) - saxofon, Gianluca Renzi (Italia) - contrabas și Iulian Nicolau (România) - baterie. Vom asculta cool jazz, post-bop, latin, avant-garde.

 

Festivalul Internațional de Jazz Gărâna este organizat de Fundația Culturală Jazz Banat, membră a European Jazz Network. În ultimii 20 de ani, peste 70.000 de spectatori și numeroși artiști cu renume internațional au împărtășit experiența muzicii jazz de avangardă ascultată sub cerul liber în micul sat din inima Banatului. Au cântat la Gărâna Eberhard Weber, Stanley Jordan, Mike Stern, Jean-Luc Ponty, Nguyen Le, Scott Henderson, Steve Hackett, Victor Wooten, Charles Lloyd, John Abercrombie, Nils Petter Molvaer, Bela Fleck, Zakir Hussain, Edgar Meyer, Patricia Barber, Avishai Cohen, Hiromi Uehara, Anthony Jackson, Simon Phillips, King Crimson, Kimmo Pojonen, Anca Parghel, Aura Urziceanu, Eugen Gondi, Mircea Tiberian, Liviu Butoi și mulți, mulți alții.

 

Program

JOI, 11 IULIE

- Jan Garbarek Group feat. Trilok Gurtu

Vineri, 12 Iulie

- Horea Crișovan & Jazzybit

- Giovanni Guidi Quintet

- The Mrb Trio: Mathisen-Robin-Borlai

- Petre Ionuțescu & Daniel Dorobanțu

Sâmbătă, 13 Iulie

- Afrodizzy

- Cătălin Milea Group

- Jacky Terrasson Trio

- Renaud Garcia-Fons & Dorantes

- Grégory Privat Trio

- Lars Danielsson & Paolo Fresu

Duminică, 14 Iulie

- Sorin Zlat Quartet

- Philipp Gropper`S Philm

- Maciej Obara Quartet

- Bobby Previte’s Classic Bump Band

- John Surman Trio

- Moshulu

Organizator: Marius Giura

Prezentator: Florian Lungu

 

 

 

Locaţie: 35 de kilometri de Reșiţa, drumul spre Stațiunea Semenic.

Transport: Microbuze din Reșiţa.

 Preţuri la concerte:  Abonament 4 zile (joi-duminică) – 300 lei. Bilet 1 zi – 85 lei.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri