Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Gazul s-a scumpit de 5 ori, iar energia electrică de 4 ori, într-un an

Gazul s-a scumpit de 5 ori, iar energia electrică de 4 ori, într-un an

Datele finale pentru 2021 arată că toate marile pieţe de energie (petrol, gaze naturale şi energie electrică) sunt peste nivelul din 2019 ca volume, impactul pandemiei fiind absorbit complet de evoluţia cererii, scrie ZF.

Românii au consumat cu 6% mai multă benzină şi motorină anul trecut faţă de 2019, cu 8% mai mult gaz natural şi cu 1% mai multă energie faţă de ceea ce este considerat ultimul an de normalitate înaintea izbuc­nirii crizei sanitare.

Consumatorii încă mai au de procesat însă scumpirile istorice care au venit anul trecut.

Dacă în materie de volume apetitul consumatorilor a anulat prac­tic impactul negativ al pande­mi­ei, anul 2021 va rămâne în istorie din cau­za exploziei preţului la produsele energetice. Astfel, preţul mediu spot al energiei electrice din ultimul tri­mestru al anului a fost de 4 ori mai mare faţă de pri­mele trei luni din 2021. La gaz natural, preţul înregistrat în România la finalul anului a fost de 5 ori mai mare faţă de media tranzacţiilor din primele trei luni ale anului.

Astfel, prețul gazelor a crescut de la 18 euro/MWh în primul trimestru din 2021 la 90 de euro/MWh ăn ultimul trimestru, iar prețul spot al energiei electrice a crescut de la 53 euro/MWh la 212 euro/MWh.

Prețul petrolului Brent a ccrescut de la 61 de dolari/baril la 80 de dolari/baril.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: cost energie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri