Propunerea noului Consiliu de Administraţie al TVR pentru funcţia de preşedinte-director general, George Orbean, nominalizat de Guvern, nu a fost validat miercuri de plenul reunit din cauza lipsei de cvorum.
Comisiile de cultură ale celor două Camere ale Parlamentului au avizat negativ, marţi, propunerea de desemnarea a lui Geroge Orbean în funcţia de preşedinte-director general al TVR. Mai mult decât atât, Guvernul nu ia în calcul să facă o altă nominalizare pentru Consiliul de Administraţie al TVR, "cel puţin deocamdată", a spus purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, relatează Mediafax.
Despre George Orbean
"Sunt profund dezamăgit că, din Consiliul de Administraţie, nu s-a găsit a se propune decât o persoană care nu are facultatea terminată la 40 de ani. Lucrul acesta mi se pare definitoriu pentru modul în care selectăm şi numim - din fericire nu s-a ajuns la validare prin vot - dar propunem persoane care nu au nici cea mai mică competenţă pentru a ocupa acest post", a spus preşedintele Senatului, Călin PopescuTariceanu, citat de News.ro.
Călin Popescu Tăriceanu s-a referit şi la nominalizarea făcută pentru Consiliul de Administraţie din partea Preşedinţiei, Christel Ţopescu. "Unul dintre membrii CA are în mod clar din partea CNSAS aziv de colaborator al fostei Securităţi. Dacă propunea altcineva, poate nu mă mira atât de tare, dar nu pot să nu mă mir că vine din partea preşedintelui României această propunere", a spus Tăriceanu. El a amintit faptul că, după constatarea la vot a lipsei cvorumului pentru alegerea preşedintelui director general al TVR, procedura va fi reluată marţea viitoare, când a fost convocată o nouă şedinţa de plen reunit.
George Orbean a intrat în presă în 1993, ca reporter la radio Contact Ploieşti. A lucrat ca reporter, editor, producător şi manager de proiect. A fost managerul de proiect al postului Digi 24, între 2011 şi 2013. Anterior, a lucrat un an, tot din postura de manager de proiect, la Chişinău, la Jurnal TV. În perioada ianuarie 2008 - aprilie 2009, a fost producător general la Media Mall. În mandatul lui Stelian Tănase ca preşedinte general al televiziunii publice, George Orbean a ocupat funcţia de consilier, funcţie din care a demisionat.
Posibile explicaţii
Surse avizate spun că motivul blocajului ar fi că PSD o vrea pe Irina Radu şi nu pe George Orbean pentru funcţia de preşedinte TVR. După toate aparenţele, Orbean nici nu prea are ce căuta în această funcţie; întrebat de unul dintre membrii Comisiei de cultură dacă are un plan pentru salvarea televiziunii publice, Orbean ar fi spus sec: “Îmi pare rău, n-am”. Probabil o strategie pentru a opri încă din fașă comentariile ulterioare, în care ar putea să i se reproșeze că nu a făcut nimic pentru televiziunea pe care ar urma să o conducă. In definitiv, omul n-a promis nimic.