O femeie în vârstă de 32 de ani, fiica unui cunoscut om de afaceri arădean, a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din municipiul Arad, trupul acesteia fiind descoperit de către membrii familiei, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Potrivit sursei citate, cadavrul Oanei Miruna I. a fost găsit de familie miercuri seară, în jurul orei 21.00.
"Femeia a fost găsită spânzurată în propria locuinţă. Nu există suspiciuni în privinţa decesului. Corpul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Arad pentru efectuarea necropsiei", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, inspector principal Lorena Radu.
În urmă cu o lună, Oana Ioja se afla în concediu în Tenerife, zâmbind. Azi, Oana nu mai este printre noi, iar zâmbetul i-a dispărut de pe buze după ce s-a sinucis. Inexplicabil deocamdată, pentru că nu se știe ce a putut-o determina ca la doar 32 de ani să renunțe la zâmbetul frumos și la propria-i viață. Oana Ioja…
Tânăra este fiica unui cunoscut om de afaceri din Arad, fost director al Fabricii de bere "Arbema". Ea nu a lăsat niciun bilet prin care să îşi justifice gestul însă, conform anchetatorilor, se pare că s-ar fi sinucis din motive de natură sentimentală.