Jurnalul.ro Cultură Film Gestul incredibil pe care îl face Sonia după ce află că Alex vrea să se însoare

Gestul incredibil pe care îl face Sonia după ce află că Alex vrea să se însoare

Cel de-al zecelea episod al serialului “Fructul oprit”, care se va difuza în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, le aduce telespectatorilor momente pline de suspans și emoție! După ce Alex Iova (interpretat de Petru Păun) o prezintă familiei Caragea pe logodnica sa – Ella (Mădălina Anea), Sonia (Michaela Prosan) își schimbă total atitudinea și recurge la un gest incredibil.

Inițiativa lui Alex de a se însura o ia prin surprinde atât pe Sonia, cât și pe Ana, iar reacția celor două scoate la iveală adevăratele sentimente pe care ele le au față de acesta. Hotărâtă să afle ce l-a împins să se gândească la căsătorie, Sonia profită de un moment în care Alex este singur și merge în camera lui.

De ce faci asta? De ce te însori?”, încearcă Sonia să afle.

Ce întrebare e asta? Tu l-ai ales pe Tudor!”, îi spune Alex.

Da, îl iubesc, dar …”, îi face Sonia o mărturisire neașteptată acestuia, pe care telespectatorii o pot afla urmărind serialul, în această seară, de la ora 20.00.

În cel de-al zecelea episod “Fructul oprit”, Roxana Baicu Popovici descoperă faptul că fiica ei -Sonia a făcut avort și hotărăște să se folosească de acest lucru pentru a-i salva căsnicia. Tot în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, fanii serialului vor putea să vadă ce surpriză îi pregătește Tudor Soniei cu prilejul aniversării ei, și vor lua parte la un moment special dintre Sonia și Alex.  

 

Subiecte în articol: Fructul Oprit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri