Fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, candidat al PRU la Camera Deputaţilor, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că vrea să devină un ambasador al Iaşiului în viitorul Parlament.
"M-am decis să candidez şi să devin ambasadorul Iaşiului în perioada următoare. Astfel, cu cât vor fi mai multe voci în spatele meu, şi aici mă refer la numărul de voturi pe care PRU îl va obţine în judeţul Iaşi, cu atât voi avea mai multă legitimitate în partid să pot susţine proiectele Iaşiului", a spus Gheorghe Nichita.
El a afirmat că, în prima săptămână de campanie electorală, a vrut să vadă care sunt proiectele prezentate în faţa ieşenilor de către marile partide.
"Am vrut să văd şi eu ce se întâmplă în această săptămână, ce proiecte se prezintă în faţa ieşenilor de către marile partide şi micii lor candidaţi. Răspunsul este zero. Iaşiul duce lipsă de lideri puternici. Fără falsă modestie, se simte lipsa lui Nichita şi a lui Adomniţei (fostul preşedinte al PNL Iaşi - n.r.), oamenii marilor proiecte îndeplinite. Era nevoie de amândoi la vârful politicii locale, eu am revenit, dar îmi pare rău că nu a candidat şi el", a mai spus Gheorghe Nichita.
El şi-a criticat foştii colegi de partid care acum se află la conducerea Primăriei Iaşi că "au compromis inclusiv ideea de dezbatere publică, păcălind ieşenii", "singurele chestiuni vânturate fiind uniformele pentru vatmani şi caii de la Poliţia Locală".
În ceea ce priveşte contracandidaţii de la Cameră, Nichita i-a catalogat ca fiind "candidaţi pitici", indiferent dacă este vorba despre PSD, PNL sau PMP.
"Acolo unde vedem pe liste iluştrii anonimi, fără forţă, vor deveni simpli turişti în Casa Poporului", a mai spus fostul primar Gheorghe Nichita.
Gheorghe Nichita este trimis de DNA în judecată în două dosare în care este acuzat, printre altele, de trafic de influenţă şi luare de mită. Într-unul din dosare este acuzat că a folosit personal şi dispozitive din Poliţia Locală pentru a-şi urmări fosta amantă, o subalternă din Primărie. În acelaşi dosar sunt judecaţi fostul director al Poliţiei Locale Iaşi, Liviu Hliboceanu, şi Ştefan Avârvarei, un fost şef de serviciu. Un alt dosar în care este judecat Gheorghe Nichita vizează un contract de managementul traficului care ar fi fost atribuit celor de la UTI în schimbul unei mite. În acest dosar procurorii DNA îl acuză pe fostul primar că a pretins şi primit 10 la sută dintr-un contract de 69 de milioane de lei pentru a agrea câştigarea licitaţiei de către asocierea UTI - IBC şi semnarea contractului respectiv, precum şi pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiţii. AGERPRES