Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, le solicită liderului PSD, Liviu Dragnea, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, să nu semneze legea privind majorările salariale, motivând că în acest caz este vorba despre un "furt".
Ea a anunţat că PNL va veni în două săptămâni cu o lege a salarizării în domeniul bugetar.
"Cer domnului Iordache şi domnului Dragnea să nu semneze această lege. Este un furt care nu poate fi legiferat prin semnătura preşedintelui Camerei, indiferent cât de pesedist sadea este sau nu", a declarat Gorghiu, luni, la TVR 1, adăugând că există filmări, documente care vor fi înaintate organelor abilitate, Curţii Constituţionale, Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.
Ea a precizat că prin această lege să măreşte doar o mică parte din salariile din administraţie şi se creează în tot sistemul bugetar o "inechitate majoră".
"În două săptămâni, partidul pe care îl conduc va veni cu mult aşteptata legea a salarizării în sectorul bugetar", a anunţat Gorghiu.
Sursa: AGERPRES