Jurnalul.ro Ştiri Locale Gorj: Angajaţi ai CEO, reţinuţi după ce au furat un motor de la Peșteana

Gorj: Angajaţi ai CEO, reţinuţi după ce au furat un motor de la Peșteana

Trei bărbaţi din judeţul Gorj, între care doi electricieni de la Complexul Energetic Oltenia, au fost reţinuţi, miercuri, după ce ar fi furat un motor în valoare de 100.000 de lei, de la Cariera Peşteana, din comuna Urdari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 45 şi 39 de ani, din comunele Bâlteni, Fărcăşeşti şi Băleşti, judeţul Gorj, au fost reţinuţi, miercuri seara, pentru furt.

„Cei trei bărbaţi ar fi sustras, din depozitul unei unităţi miniere din comuna Urdari, un motor electric de aproximativ două tone, în valoare de 100.000 de lei, pe care l-au încărcat cu macaraua din depozit în autoutilitara unui bărbat de 70 de ani, din municipiul Târgu-Jiu şi l-au transport în municipiul Craiova", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Miercuri, poliţiştii au făcut o percheziţie la o firmă din Craiova, judeţul Dolj, care se ocupă cu vânzarea unor astfel de motoare, fiind depistat şi cel furat de la Cariera Peşteana.

„Acesta a fost predat unităţii prejudiciate. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale", a mai spus Ţuhaşu.

 

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri