Jurnalul.ro Ştiri Observator 12 grădinițe vor fi deschise pe timp de vară în Sectorul 6

12 grădinițe vor fi deschise pe timp de vară în Sectorul 6

de Redacția Jurnalul    |   

Primăria Sectorului 6 din Capitală bugetează 3.700 de locuri în 12 grădinițe de stat, care vor rămâne deschise în lunile iulie și august. Înscrierile se pot face în prima săptămână a lunii iunie.

„Veste bună pentru părinții din Sectorul 6, care au copii la grădiniță. Dacă nu au cu cine să-i lase pe timpul verii, îi pot aduce la una dintre cele 12 grădinițe de vară, deschise în lunile iulie și august. Azi (vineri - n.r.), în ședința de Consiliu Local, a fost aprobată hotărârea privind finanțarea cu 7,2 milioane lei a proiectului

Perioada de desfășurare a programului este 1 iulie – 30 august 2024, de luni până vineri, între orele 7.30 și 17.30. O parte din grădinițe vor fi deschise în iulie, altele în august, altele în ambele luni.

Astfel, în luna iulie vor fi deschise opt grădinițe cu 2.140 de locuri, iar în august șapte grădinițe cu 1.560 de locuri.

Pot fi înscriși la grădinițele de vară doar preșcolari care au frecventat una din grădinițele de stat ale Sectorului 6, în anul școlar 2023-2024. Au prioritate familiile monoparentale sau cele în care ambii părinți lucrează (caz în care va fi nevoie de o adeverință de la locul de muncă)

Înscrierile se vor putea face în perioada 3 iunie (ora 10.00) - 6 iunie (ora 10.00), pe portalul Primăriei Sectorului 6 (portal.primarie6.ro), la secțiunea „Grădinițe de vară 2024”, când părinții pot depune cereri și documente. Locurile se ocupă în ordinea depunerii dosarelor.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: gradinite sector 6 vară
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri