Autoritățile din Grecia au aprobat un plan de redresare prin care vor acorda finanțare suplimentară de 330 milioane de euro pentru baruri și restaurante, grav afectate de restricțiile impuse în timpul valului trei al pandemiei de COVD-19, a anunțat premierul Kyriakos Mitsotakis, citat de Reuters.
"Obiectivul nostru este clar, să sprijinim redeschiderea afacerilor", a declarat Mitsotakis.
Acestea se vor redeschide spre sfârșitul aceste luni, înaintea sezonului turstic, programat pentru jumătatea lunii mai. Se intențonează, totodată, să fie permise terasele din luna aprilie.
Alte măsuri luate de autorități sunt acordarea de împrumuturi ieftine şi granturi, evaluate la un miliard de euro.
Turismul reprezintă 20% dn PIB-ul Greciei. Această țară este afectată deja de criza datoriilor care durează de circa 10 ani.Modul cum va evolua sectorul turistic va fi crucial pentru Grecia, o ţară care iese cu greu dintr-un deceniu de criză a datoriilor şi a cărei economie s-a prăbuşit dramatic din cauza restricţiilor impuse în contextul pandemiei.
Planul prevede stimularea creșterii economice cu 7% în următorii șase ani și crearea a mii de locuri de muncă.
Instrumentul de redresare NextGenerationEU al UE, în valoare de 750 de miliarde euro, include granturi şi împrumuturi. Comisia Europeană va distribui aceşti bani în tranşe, în funcţie de atingerea anumitor indicatori de către guvernele statelor membre. Prima tranşă ar putea veni în această vară.
În următorii ani, Atena trebuie să primească 19,40 miliarde de euro sub formă de granturi şi 12,70 miliarde de euro sub formă de împrumuturi cu dobândă scăzută, echivalentul a aproximativ 16% din PIB.
Planul de redresare prevede digitalizarea, mai multe locuri de muncă, investiţii şi reforme pentru modernizarea educaţiei şi sistemului de sănătate şi trecerea la energia verde, transportul public electric şi protejarea biodiversităţii.