Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia gestionează bine datoria externă. Vrea să restituie anticipat o parte din împrumuturile la FMI

Grecia gestionează bine datoria externă. Vrea să restituie anticipat o parte din împrumuturile la FMI

Grecia vrea să restituie anticipat o parte din împrumururile la Fondul Monetar Internațional (FMI). În acest sens a înaintat o cerere către Mecanismul European de Stabilitate (ESM), fondul de salvare al zonei euro, scrie Reuters. 

În ultimul deceniu, această țară a beneficiat de trei pachete internaţionale de asistenţă de la zona euro şi FMI, în valoare de 280 miliarde de euro. Ultimul s-a încheiat în august 2018. Ulterior finanțarea a fost asigurată prin împrumuturi de pe pieţele de obligaţiuni.

Autoritățile elene vor să ramburseze, în acest an, datorii de circa 3,3 miliarde de euro către FMI, din împrumuturile restante a căror sumă totală se ridică la 5 miliarde de euro, și care trebuie plătite până în 2024.

Acest demers va ajuta țara să reducă dobânzile aferente creditelor. 

O parte dintre împrumuturile de la FMI au fost deja restituite anticipat în noiembrie 2019. 

Greciia are, în prezent, o rezervă de numerar în valoare de 32 miliarde de euro, care poate acoperi datoriile scadente în următorii doi ani.
 

Subiecte în articol: grecia datorii FMI
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri