Anunțul a fost făcut de IGSU.
„Modulul național specializat de stins incendii de pădure, care a fost dislocat pe 29 august a.c., pentru a-i înlocui pe colegii aflați pe teritoriul elen, a ajuns în cursul acestei dimineți în Grecia și a fost solicitat, deja, la prima intervenție. În acest moment, 50 de salvatori români acționează pentru localizarea și stingerea unui incendiu de pădure care se manifestă în zona localității Aisymi”, a anunțat IGSU.
Intervenția pompierilor români se derulează sub coordonarea ofițerului elen. Marți, noul contingent format din 56 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele nouă zile, au sprijinit autoritățile elene prin misiuni de stingere a incendiilor de pădure și vegetație din nord-estul Greciei, în zona orașului Alexandroupolis.
Modulul național specializat de stins incendii de pădure, care a plecat spre Grecia în data de 21 august și care însumează tot 56 de pompieri, se întoarce în România.
Măsura de a schimba efectivele a fost dispusă prin Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, având în vedere solicitarea autorităților din Republica Elenă transmisă în perioada 25-26.08.2023 prin Mecanismul European de Protecție Civilă, referitoare la nevoia continuării sprijinirii operațiunilor de stingere a incendiilor de pădure, a precizat IGSU.