Jurnalul.ro Ştiri Politică Grindeanu, despre comasarea alegerilor: De principiu, susțin ca fiecare alegere să fie la timpul lor

Grindeanu, despre comasarea alegerilor: De principiu, susțin ca fiecare alegere să fie la timpul lor

de Redacția Jurnalul    |   

Eu, de principiu, susțin ca fiecare alegere să fie la timpul lor, spune prim-vicepreședintele PS$D Sorin Grindeanu, întrebat ce opinie are despre comasarea alegerilor din acest an.

„Eu, de principiu, susțin ca fiecare alegere să fie la timpul lor. Acum, sigur, e un semn de întrebare legat de locale. dacă vă aduceți aminte, alegerile locale se țineau undeva la începutul verii, din 1990 încoace. Se țineau la sfârșit de mai-iunie. O singură excepție a fost acum patru ani, când pe perioada de pandemie și de urgență s-a făcut alegerile în septembrie. Mi-e greu să fac o analiză, dar eu sunt adeptul păstrării unui calendar normal, știut foarte bine de toată lumea”, spune Sorin Grindeanu.

În ultima perioadă comasarea alegerilor este susținută de lideri PNL.

„Decizia va fi în așa fel încât să fie bine pentru cetățenii României și pentru democrație”, spunea luni Nicolae Ciucă despre o posibilă comasare a alegerilor europarlamentare cu cele locale.

În acest an vor fi organizate toate tipurile de alegeri, europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: grindeanu comasare alegeri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri