Jurnalul.ro Ştiri Observator Grindeanu anunță „cel mai scump contract de infrastructură rutieră din România”

Grindeanu anunță „cel mai scump contract de infrastructură rutieră din România”

de Redacția Jurnalul    |   

Vineri a fost atribuit „cel mai scump contract de infrastructură rutieră din România”, anunță Sorin Grindeanu, pe Facebook.

„Cu o valoare de 6,62 miliarde de lei (fără TVA), acest contract prevede și construcția tunelului Meseș (2,89 km), care va fi cel mai lung tunel de pe o autostradă din România”, a scris ministrul Transporturilor, pe rețeaua de socializare.

Potrivit ministrului, contractul a fost câștigat de o asociere de firme turcești care are la dispoziție 78 de luni, 18 luni pentru proiectare, respectiv 60 de luni pentru execuție, pentru construcția celor 41 de km ai secțiunilor Poarta Sălajului-Zalău și Zalău-Nușfalău (Autostrada Transilvania).

El a mai spus că „traseul acestui sector al Autostrăzii A3 vor fi construite inclusiv 65 de viaducte, poduri și pasaje, în lungime totală de aproximativ 13 km”, adăugând că „procedura pentru semnarea contractului, finanțat prin Programul Transport, va putea începe în termen de 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații”.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: grindeanu contract infrastructura rutiera
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri