Jurnalul.ro Ştiri Social Grindeanu: Creșterea economică a PNL-ului e ca la Radio Erevan. În realitate, o mare scădere

Grindeanu: Creșterea economică a PNL-ului e ca la Radio Erevan. În realitate, o mare scădere

Creșterea economică a PNL-ului e ca la Radio Erevan. România se află în prăpastie din punct de vedere economic, iar „marea creștere” cu care se laudă Orban este, în realitate, o mare scădere, afirmă prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu.

„Creșterea economică a PNL-ului e ca la Radio Erevan. România se află în prăpastie din punct de vedere economic, iar

Liderul social-democrat apreciază că diferența dintre România și restul Europei este dată de măsurile concrete luate în sprijinul economiei – „inexistente în România, aplicate și eficiente – în majoritatea țărilor europene”.

„Cifrele prezentate astăzi de Eurostat – chiar în timpul conferinței electorale prezidențiale! – vorbesc de la sine”, conchide Grindeanu.

Conform INS, economia României a înregistrat în trimestrul trei al anului o scădere de 6% faţă de perioada similară din 2019, în timp ce la nivelul primelor nouă luni PIB-ul s-a contractat cu 5,1%, pe serie brută. Economia a crescut cu 5,6% faţă de T2.

 

Subiecte în articol: sorin grindeanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri