Jurnalul.ro Ştiri Observator Grindeanu: Se deschide circulația pe Podul de la Brăila din 6 iulie

Grindeanu: Se deschide circulația pe Podul de la Brăila din 6 iulie

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, că din 6 iulie se deschide circulația pe Podul suspendat care leagă Tulcea de Brăila, varianta Măcin, cu restricții până când vor fi demontate macaralele.

Grindeanu a spus că a hotărât împreună cu colegii săi, cu autoritățile publice locale, cu CNAIR și companiile care au lucrat la pod ca darea în circulație a podului Brăila să fie făcută cât de repede se poate, acest lucru însemnând 6 iulie.

„În 6 iulie vom putea să dăm în circulație pe varianta Măcin. Am fost și până acolo, probabil majoritatea ați văzut că lucrările sunt în proporție de aproape 100% finalizate. Mai sunt câteva lucruri de pus la punct, în rest toate sunt finalizate. Am luat decizia de a da drumul circulației cât se poate de repede, în 6 iulie, deși vor mai urma lucrări. Așa cum bine știți, până la sfârșitul anului trebuie dată în circulație și varianta Jijila și se va termina și acceasta, dar următoarele săptămâni după darea în circulație vor trebui demontate aceste macarale mari pe care le vedeți. Am avut de ales între două variante: ori mai ținem o lună și ceva – două până reușesc să dea jos aceste macarale, să le demonteze și ar însemna să treacă tot sezonul estival, când va fi foarte mult folosit acest pod, ori să facem un program astfel încât să poată fi folosit podul, iar anumite ore să fie folosite pentru demontarea acestor macarale”, a spus ministrul Transporturilor.

Astfel, va fi lăsată deschisă circulația pe pod tot weekendul, fără niciun fel de întrerupere, aceasta fiind cea mai circulată perioadă și, de asemenea, de dimineața de al 6 până seara la orele 20 – 21 să fie deschisă circulația, urmând ca pe timpul nopții să poată să facă aceste lucrări de demontare a macaralelor. Acest lucru nu poate fi făcut sub trafic, pentru că ar pune în pericol viața acelora care vor folosi podul, potrivit ministrului.

Progresul fizic al lucrărilor la podul suspendat, care va asigura legătura dintre Brăila și Tulcea, a ajuns deja la 97%, iar la drumurile de acces, varianta scurtă, la 93%.

Asocierea de constructori japonezi și italieni urmeaza să demonteze schelele de pe piloni și să finalizeze unele lucrări punctuale care vor permite, în prima fază, deschiderea circulației pe varianta scurtă până la Măcin (în județul Tulcea).

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: sorin grindeanu pod braila
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri