Iată povestea de groază a tinerei care a relatat pe Facebook cum a fost tratată bunca ei, dusă cu ambulanța în Spitalul de Urgență Constanța:
"Constanța, 1 ianuarie 2023. Un nou an, dar un sistem public de sănătate extrem de îmbătrânit.
La ora 13:00 chem ambulanța pentru bunica mea care avea saturație sub 80. Într-o oră, bunica mea era deja la monitorizare în spital, triată în zona galbenă și așteptam să i se facă câteva investigații de bază.
Am plecat de acasă înarmate cu răbdare și așteptându-ne să fie aglomerație și haos, dar realitatea găsită la urgențe a fost un dezastru pe care nu mi l-aș fi putut imagina.
Bunica mea este un pacient diabetic, vârstnic, cu probleme cardiovasculare. Au trecut peste 6 ore până ca bunica să fie preluată pentru lucrurile cele mai de bază. Nu a mâncat nimic toată ziua, nu apucase să își ia tratamentul zilnic, dar nu a interesat pe nimeni. Ba din contră, abia când glicemia ei a scăzut și a început să i se agraveze starea, cu insistențe am reușit să obținem 5 minute de atenție.
Am așteptat până la ora 19:00 pentru o radiografie pulmonară, fiind un singur medic/cabinet care se ocupa de absolut toți oamenii din sală (care cred că erau peste 100 la ora de vârf). Până la ora 22 am așteptat pentru interpretare.
De la ora 22 până la 22:30 am așteptat consultul unui specialist pe interne.
Distracția a început când a mai fost necesară și o vizita la cardiolog, consult pentru care am așteptat până la ora 4 dimineața. La ora 5:00, situația se prezenta similar, fiind anunțate că trebuie să schimbăm spitalul. Abia la ora 6:30 am avut internarea făcută.
14 ore a durat ca unei paciente diabetice, care nu putea să respire fără masca de oxigen, să i se facă câteva analize și să primesc un răspuns. În tot acest timp, a trebuit să mă lupt cu asistentele sau cu portarul pentru a reuși să îi duc măcar o sticlă cu apă în zona galbenă.
ZERO comunicare, trebuie să alergi pe holuri medicii care să îți dea orice fel de informație, evident nefiind vina acestora pentru toată presiunea pusă de numărul mare de pacienți. Totuși, atitudinea putea fi diferită. Asistentele ridică tonul constant la aparținătorii care evident vor să afle ceva despre persoana dragă. Am avut norocul ca bunica să aibă telefonul în sală și să o mai pot liniști, nu vreau să îmi imaginez prin ce trec cei care sunt singuri sau care nu au posibilități materiale.
În toate cele 14 ore în care am așteptat o decizie, nimeni nu a întrebat-o dacă îi e foame sau sete sau dacă și-a luat medicamentele zilnice care îi sunt vitale. Cum se presupune că stabilizăm o bătrâna în vârstă de 64 de ani dacă o ținem pe un pat 14 ore fără nici măcar un pahar cu apă?
În cele 14 ore petrecute am avut în schimb ocazia să observ cât de afectată este infrastructura spitalului și condițiile deplorabile de stres și tensiune pe care trebuie să le suporte atât cetățenii, cât și personalul spitalului.
Acest mesaj nu reprezintă nicidecum o critică la adresa personalului medical de la urgențe, ci la adresa celor care conduc spitalul și celor care ar trebui să organizeze concursuri pentru suplimentarea personalului."