Jurnalul.ro Cultură Muzica Grupa de fete a lui Ștefan Bănică intră prima în Bootcamp:  ”Este cea mai puternică grupă de fete din istoria X Factor!”

Grupa de fete a lui Ștefan Bănică intră prima în Bootcamp:  ”Este cea mai puternică grupă de fete din istoria X Factor!”

Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams și-au făcut echipele pentru Bootcampul din cel de-al optulea sezon X Factor”. Vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, grupa de fete sub 24 de ani intră prima în Bootcamp, alături de mentorul Ștefan Bănică.

Fiecare jurat trebuie să aleagă cei mai buni concurenți și să îi așeze pe cele patru scaune pe care aceștia le vor avea la dispoziție pe scenă. Un concurent nu este însă salvat după ce a fost invitat să ia loc, ci poate fi oricând ridicat dacă mentorul grupei consideră că altcineva a fost mai bun, astfel că tensiunea va fi la cote maxime până în ultima clipă.

 

”Este cea mai puternică grupă de fete din istoria X Factor! Toate au primit la audiții 4 de DA, iar ca valoare au fost peste alte 27 de fete cu același rezultat. Nu a fost ușor să formez această grupă”, a mărturisit mentorul Ștefan Bănică.

 

Iată cine sunt membrele grupei lui Ștefan Bănică:

Anda Ioana Arsintioaia Cheche are 14 ani,  este din București și a fost crescută de părinții săi adoptivi după ce mama biologică a abandonat-o în spital, imediat după naștere. La audiții, Anda a ridicat juriul și publicul în picioare, după ce a interpretat într-un mod original piesa ”Seven Nation Army”. ”Ești bombă cu ceas. Am crezut că sunt la un concert. Ai maturitate, senzualitate în a cânta. Cu astea te naști, nu te învață cineva”, i-a spus Ștefan Bănică. În ciuda emoțiilor sale, Anda a trecut mai departe cu patru de ”Da” din partea juraților.

La doar 14 ani, și Cojocaru Daria, din Craiova, a reușit să obțină aprecierea juriului printr-o interpretare curajoasă, pe ritmurile unei piese rock, ce i-a pus în valoare vocea matură. ”Ești excepțională! Bravo!”, a zis Ștefan Bănică după ce a ascultat-o prima dată, în timp ce colegii săi au căzut de comun acord că Daria trebuie să treacă în etapa următoare cu 4 de DA.

”Cred că X Factor mi-ar demonstra că trebuie să am mai multă încredere în mine pe plan muzical”, a fost motivul pentru care Isabela Pampărău a decis să se înscrie la casting. Aceasta în condițiile în care după ce în trecut a câștigat sezonul patru al emisiunii ”Next Star”, succesul ei a venit cu prețul pierderii unor prieteni și cu multe replici răutăcioase la adresa ei. ”Ești minunată, iar cei care au comentat sunt surzi, nu se poate!”, a spus Delia. ”Copiii aceștia trebuie ajutați pentru că ei citesc pe undeva comentarii și sunt afectați, din păcate!”, a mai spus jurata, care împreună cu ceilalți trei colegi ai săi i-au oferit Isabelei 4 voturi pozitive la audiții.

La doar 18 ani, Mălina Ciarnău a impresionat juriul încă din momentul în care a pășit pe scenă la audiții, prin apariția sa unică, non-conformistă. Cu toate acestea, nu doar atitudinea i-a fascinat pe specialiștii X Factor, ci și vocea sa matură, tehnică, pusă în evidență de o baladă cunoscută din coloana sonoră a unui film. “Ne-ai dat clasă!”, a afirmat Horia Brenciu, chiar înainte de a-i acorda un DA cu toată încrederea. De aceeași părere au fost și colegii săi de la masa juriului, care au fost fascinați de finețea Mălinei, dar și de încrederea cu care aceasta a reușit să marcheze o audiție de succes: ”E făcută pentru X Factor, pentru scenă!”, au mărturisit toți.

            Bianca Moccia are 15 ani, vine din Italia, unde a ajuns în semifinala Sanremo pentru copii, și spune că a venit la X Factor în România pentru că își dorește să fie cunoscută pe plan international. ”Ești foarte frumoasă, ai o voce extraordinară și extrem de matură pentru vârsta ta. Eu nu știu de unde ai această știință de a cânta la 15 ani”, i-a spus Ștefan Bănică adolescentei care a reușit în etapa audițiilor să impresioneze pe toată lumea cu talentul său, primind astfel, patru de DA.

Spela Jezovsek este o frumoasă tânără de 18 ani și a venit din Slovenia. Ea a declarat că în țara ei nu există X Factor și își dorea foarte mult să participle. Spela a cucerit atât publicul, cât și pe jurați cu talentul ei, dar și cu farmecul aparte. ”Ești minunată, ești o combinație de Taylor Swift și Milla Jovovich”, îi spune Delia înainte ca tânăra să primească patru de DA și o mulțime de aplauze.

Francesca Tozzolino s-a născut în Italia, dar locuiește de cinci ani în România, cu mama și sora sa mai mică.  Spune despre mama ei că este foarte critică în ceea ce o privește, dar este, în același timp conștientă, că se comportă așa pentru că îi vrea binele. La audiții, după ce a terminat de cântat într-un mod dumnezeiesc una dintre cele mai cunoscute piese ale aristei Adele, Francesca a izbucnit în lacrimi de emoție, iar cel care a venit primul  s-o încurajeze și să o consoleze a fost Mihai Bendeac.  Impresionat de talentul și emoția ei, Ștefan Bănică a îmbrățișat-o și el, la rândul lui, mărturisindu-i că ar veni oricând la un concert de-al ei. Francesca reușește să impresioneze atât publicul, cât și pe jurați și obține patru de DA.

Doinița Ioniță, fosta câștigătoare Next Star, este foarte sigură pe ea, conștientă de talentul pe care îl are și își dorește foarte mult să-și mai împlinească un alt vis - acela de a câștiga X Factor. Adolescenta din Râmnicu Sărat are mari ambiții privind cariera ei muzicală și pare să nu-i stea nimic în cale. ”Am cântat la Festivalul de Film de la Cannes și urmează să cânt în deschidere la Săptămâna Modei din New York. Am venit la X Factor cu speranța că îl voi câștiga, chiar cred că pot. Iar apoi, visul meu cel mai mare este să ajung să cânt pe Broadway”, a povestit Doinița la audiții. Doinița spune despre ea că poate atinge ”doar” patru octave pe claviatură, dar nu se va lăsa până nu va ajunge să le poată atinge pe toate opt. ”Tu ești Mariah Carey a noastră, ai o voce specială și atingi niște note pe care Mariah în zilele bune le atinge”, a remarcat Delia înainte ca Doinița să primească patru de DA și să ajungă în Bootcamp.

Dupã ce surorile ei mai mari şi-au vãzut visul de a ajunge pânã în galele live „X Factor”, mezina familiei Hojda a ajuns până în Bootcamp după ce în etapa audițiilor a reușit sã facã spectacol pe scena show-ului de la Antena 1. Francesca Hojda, în vârstă de 15 ani, din Baia Mare provine dintr-o familie de oameni talentați și se pare că vocea angelica este o moștenire. Adolescenta a ridicat publicul în picioare, iar pe cei patru jurați i-a cucerit iremediabil: ”Doamnelor și domnilor, vreau să fac un anunț important! Cred că avem aici o posibilă câștigătoare X Factor,” a declarat atunci Ștefan Bănică. ”Ascultând-o pe ea, nu știi dacă ești în România, în UK, sau în State. Habar nu ai unde ești”, a completat și Delia, după care toți cei patru jurați au votat cu DA.

La doar 14 ani, carismatică şi cu un zâmbet molipsitor, dezinvoltă şi plină de energie, gălăţeanca Ioana Bulgaru a reuşit să fie cu adevărat „de senzaţie, de music-hall”, în audiții pe scena X Factor, şi a cucerit atât juriul, cât şi publicul cu piesa „All about that bass”. „Este Dumnezeul carismei pe pământ!”, a spus Mihai Bendeac atunci când Ioana a umplut scena cântând piesa ”All about that bass”. Bănică nu şi-a putut lua ochii de la ea, iar la final, s-a ridicat de la masa juriului şi a urcat pe scenă pentru a exclama: „Am avut dreptate, este de senzaţie, de music-hall! La 14 ani să faci aşa ceva? Excepţional! Vă dau cuvântul meu de onoare, eu n-am văzut aşa ceva! Ai farmec! Îţi zboară ochii de zici că eşti Puiu Călinescu, ai şi din Tamara Buciuceanu! Eşti senzaţională, măi fetiţă! Răspunsul meu este şase de Da!”.  Horia Benciu i-a oferit un "Da" mare cât moaţele ei, la fel şi Delia. Carla’s Dreams i-a urat bun venit pe panoul de onoare al X Factor cu patru Da-uri.  

Anul acesta Horia Brenciu, juratul care a câștigat sezonul al șaptelea, va fi mentorul Grupurilor, Ștefan Bănică va avea grupa de fete sub 24 de ani, Delia pe cea de adulți, iar Carla’s Dreams va avea echipa de băieți sub 24 de ani.

În fiecare vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, fiecare jurat trebuie să aleagă cei mai buni concurenți și să îi așeze pe cele patru scaune pe care aceștia le vor avea la dispoziție pe scenă. Un concurent nu este însă salvat după ce a fost invitat să ia loc, ci poate fi oricând ridicat dacă mentorul grupei consideră că altcineva a fost mai bun, astfel că tensiunea va fi la cote maxime până în ultima clipă.

 

Delia, Horia Brenciu. Ștefan Bănică și Carla’s Dreams vor alege componența perechilor care vor intra apoi la Dueluri. Astfel, doar jumătate dintre aceștia vor trece în etapa următoare, cea a Galelor Live.

 

Lor li se adaugă și un concurent surpriză pe care telespectatorii l-au votat pe parcursul edițiilor. ”Finalistul publicului” va fi aflat abia în etapa Galelor Live, iar dacă acesta este unul dintre cei opt finaliști, se califică în etapa Galelor următorul clasat.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri