Jurnalul.ro Ştiri Externe Grupul de pret-a-porter american Ralph Lauren îşi va reduce numărul de angajaţi şi va închide magazine în Statele Unite

Grupul de pret-a-porter american Ralph Lauren îşi va reduce numărul de angajaţi şi va închide magazine în Statele Unite

Grupul de pret-a-porter american Ralph Lauren îşi va reduce numărul de angajaţi şi va închide magazine în Statele Unite, printre care faimosul magazin al brandului său Polo, de pe 5th Avenue din New York, în cadrul unui plan de economii, relatează APF. 

Casa de modă americană nu a oferit însă detalii cu privire la numărul de locuri de muncă afectate sau la numărul de magazine care vor fi închise, ci s-a mulţumit ca, într-un comunicat publicat marţi, să explice că va opera reduceri în rândul personalului şi va închide birouri şi magazine. 

Acest anunţ vine după ce, în luna iunie, Ralph Lauren a anunţat reducerea a 1.000 de locuri de muncă şi închiderea a aproape 50 de magazine. 

Măsurile anunţate marţi sunt destinate economisirii a circa 140 de milioane de dolari pe parcursul anului fiscal care urmează să se termine la 31 martie 2018. 

Una dintre măsurile simbolice ale acestui plan de austeritate prevede închiderea magazinului principal al brandului Polo, situat pe Fifth Avenue, în inima Manhattan-ului. 

Ralph Lauren, care va păstra şapte magazine în New York, susţine că această decizie ar trebui sa-i permită să se gândească la alte concepte de magazin pentru a atrage consumatorii care îşi fac din ce în ce mai mult cumpărăturile on-line. 

La fel ca majoritatea brandurilor de pret-a-porter americane - Gap, Urban Outfitters, American Eagle, Abercrombie&Fitch - Ralph Lauren este afectat de concurenţa celor de la H&M şi Zara (Grupul Inditex), care le-au luat încet-încet clienţii.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri