Jurnalul.ro Ştiri Observator Strategia Națională pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului, analizată de Guvern

Strategia Națională pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului, analizată de Guvern

de Redacția Jurnalul    |   

Strategia Națională pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului a fost analizată, în premieră, de membrii Guvernului Ciolacu.

„Mă bucur că, în sfârșit, avem pe ordinea de zi, în primă lectură, Strategia Națională pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului 2023-2027. Aceasta reprezintă angajamentul ferm al Guvernului României față de copiii noștri, că facem tot ce ne stă în putere pentru a le asigura un viitor mai bun”, a explicat Marcel Ciolacu.

Șeful Guvernului a prezentat prioritățile strategiei.

„Vrem să reducem cu 400.000 numărul copiilor afectați de sărăcie și excluziune socială. Să reglementăm toate situațiile în care copiii devin victime ale violenței, inclusiv în mediul online. Să scădem abandonul școlar cu 4,5 puncte procentuale. Să scădem cu 15% procentul de tineri de 15 ani care nu promovează testele de competență PISA”, a precizat Ciolacu.

Declarația a fost făcută înainte de ședința de joi a Guvernului.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: guvern strategie copii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri