Jurnalul.ro Ştiri Social Guvernul ar putea modifica normele de aplicare a Ordonanţei privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

Guvernul ar putea modifica normele de aplicare a Ordonanţei privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

Guvernul ar putea adopta miercuri o hotărâre privind modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, informează un comunicat al Executivului transmis AGERPRES.

În şedinţa de miercuri, Executivul discută un proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul în curs pentru Societatea Naţională ''PLAFAR'' S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, dar şi a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române - TAROM S.A.

De asemenea, Guvernul va lua în discuţie un Memorandum referitor la deplasarea ministrul Justiţiei, Raluca Prună, în Georgia, în perioada 24-29 iunie, dar şi privind aprobarea negocierii şi semnării Acordului de cooperare dintre Ministerul Justiţiei din România şi Ministerul Justiţiei din Georgia. AGERPRES

Subiecte în articol: indemnizatia pentru mame
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri