Jurnalul.ro Ştiri Educatie Guvernul Copiilor 3D

Guvernul Copiilor 3D

de Theodora Şutiu    |   

„Guvernul Copiilor 3D” este un proiect care reuneşte 100 de copii români invitaţi să îşi imagineze cum ar arăta ţara noastră în următorii 100 de ani, dacă ar fi chiar ei parte dintr-un Guvern al viitorului. Filmul regizat de Ioana Mischie va putea fi urmărit în cinematografele 3D şi 2D din întreaga ţară, începând de la 1 iunie.

„Potrivit copiilor, unele dintre cele mai mari defecte ale societăţilor de astăzi sunt poluarea, defrişarea pădurilor, depresia, războaiele, dar şi obsesia adulţilor de a face bani. Protagoniştii vin cu soluţii urgente, dar şi cu viziuni creative care ar putea fi o reală sursă de inspiraţie pentru decidenţii şi adulţii din zilele noastre”, se arată într-un comunicat de presă.

Noutate absolută

Concret, „Guvernul Copiilor 3D” este un experiment inspirat dintr-o vizită în SUA: „Primul moment care ne-a inspirat să gândim filmul 3D a fost o vizită la un muzeu din Washington DC, în care majoritatea statuilor expuse portretizau adulţii vizionari din istoria umanităţii. Atunci ne-am întrebat – de ce nu am recunoaşte, oare, şi meritul unui copil vizionar? Tehnologia 3D se foloseşte, de cele mai multe ori, în filme de acţiune, însă provocarea pentru noi a fost să o folosim în aşa fel încât să  redea umanul, cât mai autentic”, a declarat regizoarea Ioana Mischie.

De unde provin actorii

Copiii actori din film provin predominant din Bucureşti şi din împrejurimile Capitalei, urmând ca pentru segmentele viitoare ale proiectului să poată participa copii din întreaga ţară: „Când eram copil, mi-am imaginat guvernul ca un spaţiu liber în care oameni de toate vârstele, genurile şi profesiile îşi pot exprima o opinie şi se pot ajuta reciproc pentru a o pune în practică.  În timp, am conştientizat că societatea are cu totul alte configuraţii, care ne pot aliena. Copiii nu au drept de vot în societatea de astăzi, însă dacă viziunea lor ar fi ascultată şi luată în serios măcar uneori, ar putea avea un impact constructiv în comunitatea din care fac parte şi în societate, pe termen scurt, mediu şi lung”, a mai spus regizoarea.

 

Distribuitorul va organiza o caravană naţională de promovare a documentarului, cu participarea realizatorilor şi o serie de dezbateri pe tema imaginaţiei civice în România. Filmul va fi difuzat 3D şi 2D în oraşe precum: Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj, Constanţa, Târgu Jiu, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Braşov, Arad, Bistriţa, Botoşani, Gura Humorului, Reşiţa, Oraviţa, Petroşani.

 

Poiectul este unic în România, atât ca experiment de imaginaţie civică, cât şi ca abordare cinematografică inovatoare

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri