Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Guvernul dă aproape 500 de mil. de lei pentru construirea stadionului „Gheorghe Hagi” în Constanța

Guvernul dă aproape 500 de mil. de lei pentru construirea stadionului „Gheorghe Hagi” în Constanța

Guvernul a aprobat, miercuri, construirea stadionului „Gheorghe Hagi” în Constanța, cu o capacitate de 18.000 de locuri. Stadionul, în valoare totală de 480.490.000 lei, va fi finanțat de Ministerul Dezvoltării, iar durata de proiectare și execuție a lucrărilor fiind estimată la 28 de luni.

„La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi (miercuri - n.r.), construirea stadionului

Potrivit sursei citate, principalele zone funcţionale și cerințe vor fi stabilite în conformitate cu reglementările UEFA pentru asigurarea cerințelor de clasificare UEFA 4, nivel maxim.

„Astfel, terenul de joc va avea 105 m lungime şi 68 m lăţime, iar suprafaţa de joc va fi din gazon natural, în sistem hibrid (țesut sau rulou), dotat cu instalație de udare, drenaj și sistem de degivrare/încălzire. Stadionul, în valoare totală de 480.490.000 lei, va fi finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, durata de proiectare și execuție a lucrărilor fiind estimată la 28 de luni”, se menționează în comunicat.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: guvern stadion gheorghe hagi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri