Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul îi arde pe țărani cu un miliard de lei

Guvernul îi arde pe țărani cu un miliard de lei

de Adrian Stoica    |   

Guvernul continuă să nu-și onoreze obligația de a acorda despăgubirile promise fermierilor ale căror culturi au fost afectate de secetă anul trecut. Deși la începutul lunii martie, atât premierul Florin Cîțu, cât și ministrul Agriculturii, Adrian Oros, au promis că vor veni cu soluții pentru deblocarea financiară a situației, acest lucru încă nu s-a întâmplat. Valoarea despăgubirilor era calculată anul trecut la circa un miliard de lei și, după cum spun fermierii, acești bani nu o să-i mai vadă niciodată. „Bugetul nu are bani” este noua explicație a Guvernului, care îi lasă astfel de izbeliște pe fermierii afectați de secetă

Ca urmare a secetei extreme de anul trecut, gradul de îndatorare al fermierilor ale căror culturi au fost calamitate a crescut de la circa 30% la 80-90%, ceea ce face ca aproximativ 25% dintre fermierii afectați să nu poată înființa culturile de primăvară începând cu sfârșitul lunii martie, se arată într-o scrisoare adresată premierului și ministrului Agriculturii de Alianța pentru Agricultură și Cooperare, asociație care reunește mai multe organizații ale fermierilor. Răspunsul Guvernului este însă tranșat. Nu se vor acorda despăgubiri, pentru că nu sunt bani, drept pentru care rămâne ca fiecare fermier afectat să se descurce cum poate.

 

Pentru pagubele generate de secetă la culturile înființate în primăvara acestui an, 1,2 milioane de hectare, plata celor 93.000 de fermieri se va face în perioada ianuarie-februarie 2021. Am fost și vom fi alături de fermierii români.

 

Adrian Oros, ministrul Agriculturii - decembrie 2020

 

Guvernul amână adoptarea actului normativ

 

Conform reglementărilor europene, despăgubirile acordate de stat fermierilor ale căror culturi de primăvară au fost distruse de secetă anul trecut nu pot depăși 30% din costurile de înființare ale culturilor. Pentru plata acestor bani, Guvernul ar trebui să adopte un act normativ, iar ajutorul să fie notificat Comisiei Europene. Guvernul refuză să adopte acest act normativ, pentru că, susține șeful Executivului, bugetul de stat nu-și permite o astfel de cheltuială, ne-a declarat Ionel Arion, președintele Federației Naționale Pro Agro, unul dintre semnatarii scrisorii deschise adresate premierului și ministrului Agriculturii. Amânarea plății despăgubirilor duce la imposibilitatea fermierilor de a-și plăti furnizorii de inputuri, salariații și taxele către bugetul de stat, ca să nu mai aducem în discuție imposibilitatea de a înființa culturi pentru primăvară, spune președintele Pro Agro. 

 

Nici în ceasul al 12-lea Guvernul nu vrea să implementeze un mecanism de gestionare a  riscurilor climatice, așa cum este în alte țări. Statul poate obliga toate companiile de asigurări să aibă în portofoliu și o componentă care să asigure și acest risc, în condițiile în care acum piața asigurărilor agricole este una concentrată, puține companii locale oferind aceste produse. În România, seceta nu este nicăieri asigurată, în timp ce alte state europene, cum ar fi Spania, au mecanisme de gestionare a riscurilor. În actualele condiții de climă și mediu din vremurile noastre, fără irigații va fi din ce în ce mai greu să obținem producții sau să ne acoperim costurile.

 

Ionel Arion, președintele Pro Agro

 

1,2 milioane de hectare de culturi agricole, afectate

 

Ministrul Agriculturii promitea anul trecut că în luna decembrie banii pentru despăgubiri vor fi în contul fermierilor ale căror culturi de primăvară fuseseră afectate. Era vorba de circa 1,2 milioane de hectare de culturi care fuseseră calamitate în proporție de 30% până la 100%. Cei mai afectați au fost cultivatorii de porumb, culturile acestora fiind distruse în proporție de 70%. Aici vorbim despre circa 1,1 milioane de hectare afectate. Ulterior, după ce PNL s-a văzut cu sacii în căruță în urma alegerilor parlamentare, discursul ministrului Agriculturii s-a schimbat. Despăgubirile vor fi achitate doar după adoptarea bugetului de stat pe anul 2021. Numai că, din nou o surpriză neplăcută pentru fermierii care așteptau de luni bune să primească banii. În bugetul adoptat nu erau prinși și banii pentru despăgubirile promise. Anul trecut, Ministerul Agriculturii a mai alocat despăgubiri pentru seceta din toamna lui 2019, plătindu-se despăgubiri de peste 850 de milioane de lei pentru culturile de toamnă. În același timp, dacă pentru culturile din toamnă au fost înscriși la plata despăgubirilor 36.000 de fermieri, pentru culturile de primăvară s-au înscris 93.000.

 

 

Se dovedește acum că promisiunile guvernului PNL de dinainte de alegeri nu au fost decât minciuni, după care, controlând situația, au spus că bugetul nu are bani pentru plata acestor despăgubiri, deși atât Guvernul Orban, cât și Guvernul Cîțu s-au lăudat că încasările bugetului au crescut în plină criză. Revenind la ministrul Agriculturii, Adrian Oros, am mai spus acest lucru, dar mă văd nevoit să-l repet. Este cel mai slab ministru al Agriculturii pe care l-a avut România postdecembristă. Nu are puterea de a se impune în fața premierului, în condițiile în care agricultorii suferă enorm în această perioadă.

 

Dragoș Frumosu, președintele SINDALIMENTA

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri