Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul rus a publicat un proiect de acord cu Cairo privind folosirea bazelor aeriene egiptene

Guvernul rus a publicat un proiect de acord cu Cairo privind folosirea bazelor aeriene egiptene

Guvernul de la Moscova a publicat joi un proiect de acord între Rusia şi Egipt care să le permită celor două ţări să-şi folosească spaţiul aerian şi bazele aeriene pentru avioanele lor militare, transmite Reuters. 

Proiectul de acord este propus în cadrul unui decret, semnat de premierul rus Dmitri Medvedev la 28 noiembrie, prin intermediul căruia i se cere Ministerului Apărării să poarte negocieri cu oficialităţi egiptene şi să semneze documentul odată ce ambele părţi ajung la o înţelegere. 

Ministrul apărării rus Serghei Şoigu s-a aflat miercuri la Cairo, unde a discutat cu conducerea politică şi militară a Egiptului, iar în decret se menţionează că proiectul de acord a fost "discutat preliminar cu partea egipteană" şi aprobat de Medvedev. 

În septembrie 2015, Rusia a lansat o operaţiune militară în sprijinul preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi există semnale că doreşte să-şi extindă prezenţa militară în regiune, scrie Reuters. 

Oficialităţi americane au declarat în martie că Rusia a desfăşurat forţe speciale în Egipt, lângă graniţa cu Libia, afirmaţie negată de Moscova. 

Avioanele egiptene şi ruse vor putea să folosească spaţiul aerian şi bazele celor două ţări, cu o notificare prealabilă de cinci zile, potrivit proiectului de acord, care este de aşteptat să fie semnat pe o perioadă de cinci ani şi care ar putea fi extins.

AGERPRES

Subiecte în articol: baze aeriene Egipt Rusia acord
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri