Jurnalul.ro Ştiri Observator Hackerii ţintesc asupra sectoarelor energetice din Europa şi SUA

Hackerii ţintesc asupra sectoarelor energetice din Europa şi SUA

Un grup de hackeri ţintesc asupra sectoarelor energetice din Europa şi Statele Unite ale Americii pentru a sabota reţeaua electrică naţională, avertizează o firmă pentru securitate cibernetică, potrivit The Guardian.

Grupul, intitulat “Dragonfly” de cercetătorii de la Symantec, conduce operaţiuni din anul 2011, însă au intrat pe piaţa neagră din 2014, după ce au fost expuşi pentru prima dată, atacând sistemele industriale de control ale centralelor electrice din SUA şi Europa.

Grupul a reînceput operaţiunile încă din 2015, potrivit Symantec. Acesta doreşte să investigheze şi să pătrundă în facilităţile energetice a cel puţin trei ţări: Statele Unite, Turcia şi Elveţia.

“Grupul Dragonfly pare că este interesat atât de învăţarea modului în care operează facilităţile energetice, cât şi de accesarea sistemelor operaţionale, în măsura în care grupul acum are potenţialul de a sabota sau de a obţine controlul asupra acestor sisteme, dacă ar decide să facă acest lucru.”, a avertizat firma pentru securitatea cibernitică.

Metodele grupului Dragonfly sunt variate, dar toate atacurile par să se concentreze pe cercetarea lucrărilor interne ale firmelor de energie prin trimiterea de e-mailuri cu ataşamente care scurg acreditările interne ale reţelei, mai scrie sursa citată.

Cercetătorii nu îşi pot da seama cine se află în spatele campaniei Dragonfly: o parte din cod este în rusă, iar alta este în franceză, “ceea ce indică faptul că una dintre limbi este un steag fals”.

Subiecte în articol: hackeri retele energetice Dragonfly
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri