Jurnalul.ro Ştiri Externe Delegația Hamas a plecat de la negocierile din Cairo privind un acord de încetare a focului în Gaza

Delegația Hamas a plecat de la negocierile din Cairo privind un acord de încetare a focului în Gaza

de Redacția Jurnalul    |   

Hamas a declarat că delegația sa a părăsit, joi, Cairo, în contextul negocierilor privind un acord de încetare a focului în Gaza, pe care mediatorii speră să îl obțină înainte de Ramadan, care începe săptămâna viitoare. Deocamdată nu s-a stabilit vreun acord între Israel și Hamas.

După patru zile de discuții mediate de Qatar și Egipt pentru a asigura o încetare a focului de 40 de zile înainte de luna de post musulman, nu a existat niciun semn de progres cu privire la punctele cheie de blocaj, ambele părți, Israelul și gruparea Hamas, acuzându-se reciproc, relatează Reuters.

"Delegația Hamas a părăsit Cairo în această dimineață (joi - n.r.) pentru a se consulta cu conducerea mișcării, negocierile și eforturile continuând pentru a opri războiul", se arată într-o declarație a Hamas.

Pe de altă parte Israelul a promis că va continua campania sa, despre care spune că are ca scop distrugerea Hamas și că orice încetare a focului ar fi temporară. De asemenea, a făcut presiuni pentru a obține o listă a ostaticilor deținuți de militanții din Gaza.

"Israelul va face tot ce este necesar pentru a elibera ostaticii", a declarat joi purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, David Mencer.

La rândul său, președintele american Joe Biden a declarat la începutul acestei săptămâni că un acord pentru încetarea focului se află în mâinile Hamas.

 

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri