Jurnalul.ro Ştiri Externe Hamas afirmă că discuțiile cu SUA s-au concentrat pe eliberarea unui ostatic american din Gaza

Hamas afirmă că discuțiile cu SUA s-au concentrat pe eliberarea unui ostatic american din Gaza

de Redacția Jurnalul    |   

Întâlnirile din ultimele zile dintre liderii Hamas și negociatorul american pentru ostatici Adam Boehler s-au concentrat pe eliberarea unui ostatic cu dublă cetățenie, americană și israeliană, deținut de gruparea militantă în Gaza, a declarat duminică pentru Reuters un înalt oficial Hamas

Taher Al-Nono, consilier politic al liderului grupării palestiniene, a confirmat discuțiile directe, fără precedent, cu Washingtonul, afirmând că discuțiile au avut loc în capitala Qatarului în ultima săptămână.

„Mai multe întâlniri au avut deja loc la Doha, concentrându-se pe eliberarea unuia dintre prizonierii cu dublă naționalitate. Am tratat în mod pozitiv și flexibil, într-un mod care servește interesele poporului palestinian”, a declarat Nono.

Acesta a adăugat că cele două părți au discutat, de asemenea, despre cum să ducă la bun sfârșit punerea în aplicare a acordului etapizat menit să pună capăt războiului Israel-Hamas.

„Am informat delegația americană că nu ne opunem eliberării prizonierului în cadrul acestor discuții”, a declarat Nono pentru Reuters.

Săptămâna trecută, trimisul special al președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, a declarat reporterilor de la Casa Albă că obținerea eliberării lui Edan Alexander, bărbatul de 21 de ani din New Jersey despre care se crede că este ultimul ostatic american în viață deținut de Hamas în Gaza, este o „prioritate absolută pentru noi”.

Alexander a servit ca soldat în armata israeliană.

Israelul și Hamas au semnalat sâmbătă că se pregătesc pentru următoarea fază a negocierilor de încetare a focului.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: hamas sua ostatic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri