Jurnalul.ro Ştiri Politică Hans Klemm, musafirul nepoftit pentru Tudorel Toader

Hans Klemm, musafirul nepoftit pentru Tudorel Toader

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, şi ministrul Tudorel Toader, au discutat, ieri, faţă în faţă despre modificarea legilor Justiției, iar diplomatul american a spus, la final, că discuția a fost una „fructuoasă și completă”. Opoziţia a depus în Parlament o moţiune simplă împotriva lui Tudorel Toader, acuzând „întoarcerea armelor împotriva Justiţiei” prin reforma anunţată pe 23 august.

 

Întrevederea dintre Hans Klemm şi Tudorel Toader a durat aproximativ două ore și a avut loc în contextul în care Ambasada SUA la Bucureşti s-a declarat „îngrijorată” pentru independența sistemului judiciar ca urmare a modificărilor anunţate de ministrul Justiţiei. „Vreau să subliniez că discuţiile au avut loc în spiritul cooperării, am făcut schimb de multe informaţii şi perspective şi aştept să lucrez în continuare cu ministrul şi cu Guvernul în viitor”, a declarat ambasadorul american la finalul întâlnirii. Cu numai o seară înainte, Tudorel Toader a ironizat îngrijorarea ambasadei SUA în legătură cu reforma justiției, declarând la Antena 3 că se gândeşte să propună şi în România „sistemul cel mai democratic, din Statele Unite, prin care procurorul general este numit de către Senat”. Conform legislației din Statele Unite, „Attorney General” nu este echivalentul procurorului general, ci poate fi asimilat, mai degrabă, ca ministru al Justiţiei („head of Department of Justice”). Acesta este propus și numit în funcţie de președintele SUA, fiind doar audiat și confirmat prin vot de Senat. Declarația lui Tudorel Toader privind procedura de numire a procurorului general a fost apreciată, însă, de fostul premier Adrian Năstase, care l-a felicitat pe fostul judecător CCR „pentru seriozitate și profesionalism”, dar și pentru umor. „Ideea de a propune numirea procurorului general de către Senat, pentru a răspunde îngrijorărilor ambasadei americane, mi s-a părut remarcabilă”, a scris Năstase pe blogul personal.

 

PNL şi USR vor să-l demită

 

PNL a depus, ieri, o moțiune simplă împotriva ministrului Tudorel Toader şi i-a cerut acestuia să nu modifice legile Justiției în forma anunţată şi să se delimiteze de ”acţiunea toxică” a adevăraţilor autori morali ai modificărilor, liderii PSD-ALDE. Moțiunea intitulată „PSD – stăpânul Justiţiei? Chiar aşa...?” a fost semnată de 92 de deputați de la PNL și USR, iar textul documentului invocă guvernările PSD din ultimii 17 ani în ideea că social-democraţii au avut ca temă recurentă subjugarea ideii de justiţie independentă şi impunerea în funcţii cheie a unor procurori şi judecători care să răspundă ”doar la directivele preţioase ale partidului-stat”. „La 10 ani după integrarea României în Uniunea Europeană, coaliţia PSD-ALDE încearcă să ne arunce în trecut şi să readucă justiţia la cheremul clasei politice, aşa cum a mai fost în timpul mandatului Rodicăi Stănoiu şi Guvernului Adrian Năstase”, se mai arată în moţiune.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri