Eurodeputaţi din toate grupurile parlamentare au condamnat agresiunile de la 31 decembrie, dar au atras atenţia că hărţuirea femeilor a devenit normă în Europa. Într-o dezbatere care a avut loc miercuri în plenul Parlamentului European la Strasbourg, ei au cerut de asemenea o directivă europeană pentru combaterea violenţei împotriva femeilor.
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a spus că depinde de fiecare stat membru să îşi asume responsabilitatea pentru a-i inculpa pe cei care au comis violenţe împotriva femeilor, adaugă sursa citată.
Un număr total de 497 de femei au depus plângeri privind 766 de acuzaţii de agresiuni sexuale, inclusiv trei violuri în afara gării din Koln în noaptea de Anul Nou. Un grup coordonat de imigranţi bărbaţi ar fi comis aceste atacuri. Agresiuni sexuale similare au mai avut loc şi în alte oraşe din Germania şi din Europa.
Multe voci s-au exprimat împotriva sutelor de mii de refugiaţi şi imigranţi care au ajuns în Europa anul trecut, spunând că există o incompatibilitate între cultura acestora şi cultura europeană.
Eurodeputatul sloven Milan Zver (PPE) a declarat că "violenţele de la Koln împotriva femeilor nu au fost un incident unic". "Este vorba de un atac la adresa sistemului nostru şi trebuie să fim fermi în privinţa a ceea ce vrem să transmitem. Nimeni nu ar trebui să ne schimbe stilul de viaţă. Nimeni nu ar trebui să ne facă să gândim diferit", a spus el.
Mulţi eurodeputaţi au transmis că una din trei femei în Europa a fost hărţuită sexual, adăugând că au aşteptat de mult timp o astfel de dezbatere.
Eurodeputata britanică Julie Girling (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) a afirmat că violenţele împotriva femeilor nu au fost descoperite acum, dar că 'islamizarea' lumii a însemnat că lupta împotriva violenţei la adresa femeilor a regresat recent.
"Ce s-a întâmplat la Koln este extrem de regretabil şi trebuie ca justiţia să îşi facă treaba. Este o problemă specific europeană, nu o problemă globală", a declarat europarlamentul spaniol Ernest Urtasun (Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană), care a dezvăluit că opt femei au murit în Spania recent din cauza violenţelor sexuale, numărul total al deceselor de acest fel în 2015 fiind de 56.
Eurodeputata britanică Clare Moody (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor) a subliniat că, înainte cu două luni de atacurile de la Koln, au existat femei care s-au plâns de hărţuiri la sărbătoarea Oktoberfest din Germania, ţară care a primit 1,1 milioane de imigranţi în 2015.
"Evenimentele de la Koln nu sunt unice, din păcate", a declarat la rândul său eurodeputata conservatoare germană Ulrike Trebesius (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni), adăugând că atacurile sunt comise "în general de către tineri nord-africani" şi că femeile din Germania încep să evite locurile publice şi să îşi schimbe felul de a se îmbrăca. AGERPRES