Jurnalul.ro Ştiri Externe 30 de proiectile lansate din Liban asupra Israelului, anunță IDF

30 de proiectile lansate din Liban asupra Israelului, anunță IDF

de Redacția Jurnalul    |   

Aproximativ 30 de proiectile au fost lansate din Liban în Israel în noaptea de sâmbătă spre duminică, conform Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), citate de CNN.

Unele dintre proiectile au fost interceptate, iar altele au căzut, a declarat IDF într-un comunicat.

În jurul orei 00:30, sirenele au sunat în zona Kiryat Shmona din nordul Israelului.

Hezbollah a emis două declarații duminică dimineață, afirmând că a țintit cu rachete soldații israelieni din „așezarea Al-Manara” și împrejurimile acesteia din nordul Israelului, în sprijinul poporului palestinian și pentru apărarea Libanului.

Într-o a treia declarație, Hezbollah a afirmat că a vizat forțele israeliene din aceeași zonă în timp ce acestea „evacuau soldații răniți și uciși”.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: liban Israel hezbollah
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri