Apă, energie și adevărul: Testul maturității administrative pentru România
Cu respect pentru eforturile de depolitizare și profesionalizare a structurilor de la Ministerul Mediului, o incoerență de viziune riscă să erodeze credibilitatea acestor inițiative. Mesajele publice recente oscilează între minimizarea investițiilor hidrotehnice și hidroenergetice – considerate uneori inutile – și declararea lor "prioritate" absolută, fără un cadru strategic clar.
Pe 11 septembrie 2025, Ministrul Mediului afirma că „aceeași capacitate de producție a unor hidrocentrale ar putea fi realizată prin parcuri solare, cu costuri de opt ori mai mici”, sugerând ineficiența proiectelor în curs. În aceeași zi, se preciza că în cazul amenajărilor hidroenergetice nefinalizate „Hidroelectrica nu a făcut nimic greșit”, dar că „totul se va face doar legal” pe durata mandatului.
Pe 19 februarie 2026, tonul se schimbă radical: „avem nevoie de amenajări hidrotehnice”, „este o prioritate să construim baraje”, chiar dacă „nu avem încă scenarii pregătite”. În paralel, se anunță majorarea prețului apei industriale, cu promisiunea că populația nu va resimți impactul, deoarece „marjele de profit ale operatorilor ar trebui coborâte”.
Avem sau nu nevoie de baraje în România?
Această succesiune de mesaje expune o lipsă de narațiune consecventă. Justificarea creșterii prețurilor prin reducerea "profiturilor" alunecă în populism economic, contrar Legii 31/1990, care definește societatea comercială prin scopul generării de profit. Statul transferă astfel responsabilitatea investițiilor către privat, fără dezbatere pe costuri-beneficii.
Realitatea climatică: Urgență imposibil de ignorat
Datele ultimilor 20 de ani arată explozia fenomenelor extreme în România: caniculă extremă, inundații majore, secetă prelungită, blackout-uri energetice europene și alunecări de teren. Impactul economic e devastator – inundații anuale: 100–200 milioane euro; evenimente severe (2005/2010/2024): 0,065–1,5 miliarde euro, 20–70 decese; secetă: 0,8–1,5 miliarde euro; alunecări: circa 0,3 miliarde euro.
Aceste cifre impun investiții masive în infrastructură hidrotehnică pentru prevenirea inundațiilor, acumularea apei în secetă, securitate alimentară, apă potabilă și energie curată stabilă. Încă din 2024, experții subliniau că adaptarea climatică nu poate aștepta Green Deal – România are nevoie de acțiuni imediate.
Costul sincerității: Impact minim pentru consumatori
Conform calculelor AEI, apa industrială reprezintă: 3,5% în hidroenergie, 0,01% în nuclear sau pâine, 0,004–0,011% în carne. Chiar dublând prețul, o familie de patru persoane ar plăti extra doar 124 lei/an – 0,01% din coșul minim de consum. De ce populism în loc de transparență?
Problema de fond: Finalizăm sau abandonăm hidrocentralele?
România are un istoric tragic de proiecte hidroenergetice blocate la 80–90% – începute acum 40 de ani, ele generează costuri fără beneficii. Provocările reale: scenarii științifice clare, respect mediu-desenvolvment echilibrat, finanțare transparentă și finalizare garantată.
„Coerența politicii publice înseamnă asumare, nu oscilație. Înseamnă transparență, nu populism. Înseamnă planificare strategică, nu reacție emoțională la cicluri mediatice. România are nevoie de baraje, de acumulări, de sisteme moderne de gestionare a apei. Dar are nevoie și de un discurs onest: despre costuri, despre responsabilități și despre timp. Pentru că, în final, întrebarea nu este doar „avem sau nu nevoie de baraje?”. Întrebarea este dacă avem maturitatea administrativă și politică de a construi consecvent ceea ce e declarat prioritar”, a declarat Dumitru Chisăliță, Președinte AEI.