Jurnalul.ro Ştiri Externe Hollande afirmă că imigranţii de la Calais vor fi transferaţi în centre din întreaga ţară

Hollande afirmă că imigranţii de la Calais vor fi transferaţi în centre din întreaga ţară

Preşedintele francez Francois Hollande a declarat sâmbătă că miile de imigranţi care locuiesc în tabăra improvizată din apropiere de oraşul Calais, cunoscută sub numele de 'Jungla de la Calais', vor fi dispersaţi în întreaga Franţă, în încercarea de a aplana criticile privind gestionarea crizei migraţiei din Europa, transmite Reuters. 

Circa 9.000 de locuri vor fi făcute disponibile în 'centre de primire şi orientare' pentru imigranţii din această tabără situată în apropiere de acest port din nordul Franţei, a afirmat Hollande la i-Tele, după ce a vizitat un astfel de centru la Tours, la circa 240 de km sud-vest de Paris. 

Imigranţii vor fi împărţiţi în grupuri de 40-50 de persoane pentru o perioadă limitată de 3-4 luni, a spus preşedintele francez. Cei care îndeplinesc criteriile pentru a primi azil vor putea rămâne în Franţa, în timp ce imigranţii care nu îndeplinesc aceste criterii vor fi expulzaţi, a adăugat el. 

"Nu ar trebui să existe nicio tabără în Franţa", a mai spus Hollande, adăugând că obiectivul este ca 'Jungla de la Calais' să fie desfiinţată complet. 

Această tabără improvizată, pe care Hollande o va vizita luni, a devenit un simbol al crizei migraţiei din Franţa, în contextul în care imigraţia este văzută ca o temă cheie la alegerile prezidenţiale de anul viitor. 

Imigranţii din tabără se ciocnesc mereu cu forţele de ordine, în încercarea de a ajunge în port şi apoi, mai departe, de a traversa în Marea Britanie. 

Circa 7.000 de imigranţi trăiesc în jumătatea de nord a taberei, cea care nu a fost încă desfiinţată, de la 4.500 în iunie, conform autorităţilor locale, deşi organizaţiile umanitare susţin că ar fi vorba de aproape 9.000 de persoane. 

Franţa a desfiinţat partea de sud a taberei în februarie şi martie, iar guvernul a precizat că va închide şi restul, însă nu a oferit un interval de timp.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri