Într-un comunicat de presă transmis luni de Biroul de Presă al candidatului PSD la Primăria municipiului Constanța, Horia Constantinescu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al ANPC.
„Astăzi am încheiat un episod important pentru întreaga mea carieră la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Cu sprijinul unei echipe politice puternice m-am înscris în cursa pentru Primăria Constanța. În funcția de președinte am dovedit cu prisosință că se pot face lucruri bune pentru cetățeni la nivel național. Este momentul să arăt că și pentru orașul nostru se poate face exact ceea ce trebuie”, a transmis Horia Constantinesu.
Horia Constantinescu a semnat luni cererea de demisie din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Demisia intră în vigoare începând cu data de 24 aprilie 2024.
Horia Constantinescu a început actualul mandat în funcția de președinte al ANPC în ianuarie 2022.
(sursa: Mediafax)