Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 18 iunie 2019. E furtună în jurul tău, dar această energie scăpată de sub control, îţi prieşte

Horoscop 18 iunie 2019. E furtună în jurul tău, dar această energie scăpată de sub control, îţi prieşte

Horoscop Berbec. Ai de a face cu persoane care nu merită încrederea ta, şi pentru că nu te poţi baza nici pe sprijinul lor, nici pe informaţiile pe care le transmit, practic baţi pasul pe loc şi nimic nu merge. Profitorii sunt piedica principală a marilor tale planuri, pentru că la tot pasul ei vor încerca să ţi se bage pe sub piele ca să afle ce gândeşti. Refuză să faci echipă cu alte persaoane, pentru că acestea mai mult strică ceea ce clădeşti tu şi vor arunca pe umerii tăi tot felul de vini care nu-ți aparţin. Colaborarea este defectuoasă din cauza trădării unora.

 

Horoscop Taur. Apare şansa unui parteneriat nou în viaţa ta, deci trebuie să-ţi prezinţi foarte clar intenţiile, ce ai tu de oferit în această asociere, dar şi ce pretinzi de la tabăra cealaltă. O colaborare de acest gen nu se poate baza doar pe investiţia uneia din părţi, ci fiecare trebuie să pună laolaltă resurse asemănătoare. Dacă cel din faţa ta nu are mai nimic de oferit, ci doar profită de bunăvoinţa ta, aceasta nu se numeşte asociere, deci deschide bine ochii! Nu te lăsa atras într-o combinaţie din care doar tu depui toate eforturile, iar celălalt, la final, doar culege roadele. Şi el şi tu trebuie să contribuiţi echitabil!

 

Horoscop Gemeni. Dai piept cu o situaţie neprevăzută care-ţi taie tot elanul. Când vezi că nu a ieşit conform planurilor, ai tendinţa de a le privi pe toate în negru şi să scoţi în evidenţă doar lipsurile şi dezavantajele. Nu toate ies ca la carte, mai există şi momente critice pe parcurs, dar din toate ai ceva de învăţat. Deşi nu ai primit ceea ce ai sperat, cu siguranţă ţi se oferă altceva în schimb care să te mulţumească, deci nu te crampona de un singur ţel, pentru că dacă nu îl împlineşti, decepţia pune stăpânire pe tine.

 

Horoscop Rac. Trebuie să-ţi ajustezi modul de a te adresa celor din jur în funcţie de relaţia pe care o ai cu aceştia. Ai grijă cum vorbeşti cu cineva drag, pentru că o reacţie impulsivă l-ar putea deranja foarte tare. La fel trebuie să fii atent ce ton foloseşti în relaţia cu subalternii sau cu rivalii, pentru că amabilitatea şi duhul blândeţii nu se potrivesc în situaţia de faţă. Cu fiecare trebuie să comunici altfel, de aceea trebuie să analizezi un pic relaţia pe care o ai cu fiecare.

 

Horoscop Leu. Nimereşti, pur şi simplu, într-un mediu tensionat în care energiile sunt descătuşate aiurea, fără un motiv anume. Ai avea mai mult de câştigat dacă nu te-ai băga în aceeaşi oală cu cei din jur, pentru că tu chiar nu ai nicio legătură cu problemele acestora. Încearcă să zâmbeşti şi să treci mai departe ca şi cum n-ar fi nimic, pentru că atitudinea ta e net superioară. Abordezi o oarecare indiferenţă la ceea ce se spune în jur şi, cu un dram de umor, ai putea depăşi momentul critic fără urmări neplăcute. Ce-a fost a fost!

 

Horoscop Fecioara. Ai mare grijă încotro porneşti azi, deoarece eşti în faţa unei perspective noi, promiţătoare, dar care ar putea fi o pistă falsă. Cineva urmăreşte să te inducă în eroare şi apelează la mijloace mincinoase pentru a te atrage în joc. Tu nu ai nimic de câştigat de pe urma sfaturilor sale, dar el da, deci ar fi bine să deschizi bine ochii şi mintea ca să nu investeşti energie şi timp într-un sens care nu duce acolo unde vrei tu. Fii atent la semnalele care vin din diverse direcţii şi care anunţă că cel de lângă tine e un pericol pentru interesele tale.

 

Horoscop Balanța. Ai ajuns într-un punct al planurilor tale în care îţi poţi permite să te apleci asupra celor din jurul tău. Nu mai eşti la fel de preocupat doar de propria persoană, doar de dorinţele tale, ci ai starea necesară de a dărui, de a da sfaturi, de a te pune în slujba celor care au nevoie de tine. Se presupune că tu ai acumulat deja atâta experienţă de viaţă încât eşti în stare să înveţi şi pe alţii, ca atare uiţi azi de tine, de timpul tău, de proiectele tale, şi vezi cum poţi fi de ajutor celor care nu ştiu încotro să meargă. Altruismul acesta te reprezintă de obicei, dar azi îl duci la cote maxime, sacrificându-te complet pe tine doar pentru a le arăta altora o cale.

 

Horoscop Scorpion. Dacă atragi alături de tine oamenii potriviţi, vei vedea că totul evoluează ca prin farmec spre un scop de care veţi beneficia cu toţii, ca atare cel mai greu aspect al reuşitei de azi e legat de anturaj. Adună aproape oameni optimişti, veseli, tonici, dinamici, pentru că şi tu eşti în aceeaşi pasă şi când oameni care se aseamănă vâslesc în acelaşi sens, nu se poate vorbi decât de un succes de proporţii. Faci paşi mari spre un ţel la care visaţi cu toţii şi nici nu-ţi vine a crede ce bine se aşează toate datorită implicării entuziaste din partea tuturor.

 

Horoscop Săgetător. Eşti în faţa unui nou început care te duce spre o mare reuşită. Nu te arunci totuşi cu capul înainte fără să gândeşti bine ce ai de făcut, ci îţi stabileşti un program, o strategie clar concepută de la care nu te vei abate. Te bazezi pe informaţii certe şi pe oameni de care eşti sigur şi când ai astfel de garanţii la îndemână, toate vor evolua foarte bine. Ai şansa de a face noi cunoştinţe pentru că îţi apar în cale oameni necunoscuţi, faţă de care ai o anumită afinitate. Vă înţelegeţi bine, comunicaţi excelent şi de aici se leagă o prietenie frumoasă şi de viitor.

 

Horoscop Capricorn. Ai forţa de a spune stop, pregătit să porneşti într-o altă direcţie. E mai bine să rupi odată pisica decât să tot prelungeşti o stare de lucruri care nu mai are nimic bun de oferit. După ce te vei elibera de un plan care s-a împotmolit, vei avea curajul de a alege o altă ţintă spre care să-ţi canalizezi energia, ca atare trebuie să-ţi iei inima în dinţi şi să spui ferm: punct şi de la capăt! Eşti persoana cea mai în măsură să reconstruiască un plan de la zero, atunci când simte că s-a blocat, şi asta eşti pregătit să faci chiar astăzi. Noul te entuziasmează, ca de obicei.

 

Horoscop Vărsător. E furtună în jurul tău, dar această energie scăpată de sub control, îţi prieşte, pentru că-ţi redeschide pofta de a face lucruri măreţe. Aveai nevoie de un stimulent şi acesta apare brusc, pe nepregătite. Pe moment, eşti derutat şi nervos, dar după şocul primului impact, vei începe să te aduni şi să profiţi de valul ascendent care te împinge mai repede decât ai fi sperat. Profită de tot ce ţi se oferă azi în cantităţi uriaşe: energie, entuziasm, poftă de viaţă, pentru că te duc spre un scop care te va încânta la maximum.

 

Horoscop Pești. Ai de ales între două direcţii la fel de tentante. Pe moment, ai vrea să le urmezi pe amândouă, pentru că nu te poţi opri asupra uneia singure, dar după o vreme vei ajunge la concluzia că nu sunt valabile ambele, că de fapt fugi după doi iepuri care nu duc acolo unde crezi. Ascultă ce-ţi transmite mintea dar şi ceea ce-ţi şopteşte inima, deoarece e o decizie în care ambele resurse ale tale au ceva de spus. Cântăreşte pe îndelete, nu te grăbeşte nimeni să dai răspunsul pe loc, dar alege ceva ce se pliază perfect pe speranţele tale actuale.

 

Horoscop oferit de acvaria.com

 

Subiecte în articol: horoscop 18 iunie horoscop
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri