Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 22 iunie 2019. Norocul te însoţeşte peste tot încât nici nu-ţi vine a crede ce bine îţi merg toate

Horoscop 22 iunie 2019. Norocul te însoţeşte peste tot încât nici nu-ţi vine a crede ce bine îţi merg toate

Horoscop Berbec. Ţi se citeşte pe chip o fericire, o stare de calm, o serenitate ce are la bază un puternic sentiment de siguranţă. Ai impresia că toate merg aşa cum trebuie, că toate sunt la locul potrivit, că mergi pe teren solid, şi resimţi această stare generală de bine ca pe un dar divin, ca pe un bonus de la Univers care îţi transmit astfel că eşti iubit, ocrotit, în siguranţă, şi niciodată nu eşti singur. Dacă te încarci de această superbă emoţie pozitivă, vei reuşi mai apoi să o transmiţi şi tu altora prin gesturi, vorbe şi sentimente, pentru că… dar din dar se face rai! Oferă, dăruieşte, iubeşte, zâmbeşte, încălzeşte şi tu alte suflete!

 

Horoscop Taur. Un entuziasm nou se naşte în tine şi abia aştepţi să duci la îndeplinire ceea ce tocmai ai decis să faci. Iei startul în trombă, încărcat de dorinţă, de pasiune, de curaj, şi toate aceste resurse se vor dovedi a fi esenţiale pentru un succes deplin. Spune da oricărei provocări, deschide-ţi inima şi braţele pentru orice noutate, fii optimist şi pasionat de ceea ce se prefigurează la orizont, pentru că totul va ieşi bine numai cu asemenea atitudine pozitivă. Nu lăsa nicio urmă de frică sau de îndoială să te limiteze sau să se interpună în calea ta, ci profită de vântul prielnic ce te propulsează mult mai repede spre ţinta cea mai înaltă. Curaj, înainte!

 

Horoscop Gemeni. Chiar dacă nu ai alături de tine persoana cea mai potrivită pentru starea în care te afli, nu generaliza spunând că eşti singur, că nimeni nu te iubeşte sau nu te înţelege. E doar o perioadă mai ternă, mai rece, în care resimţi un oarecare blocaj de comunicare cu cei din jur, mai ales în relaţia cu sexul opus, care merge cel mai defectuos. Femeile nu sunt susţinute de bărbaţi, bărbaţii nu sunt înţeleşi de femei, şi de la o banală confruntare la un conflict conjugal nu mai e decât un pas. S-au acumulat tensiuni care se cer echilibrate cu toleranţă, deci nu-l privi pe cel de lângă tine ca pe un inamic, ci ca pe un om care trece şi el prin momente dificile, la fel ca tine. Sunteţi la fel de stresaţi, deci înţelege-l!

 

Horoscop Rac. Norocul te însoţeşte peste tot încât nici nu-ţi vine a crede ce bine îţi merg toate. De fapt, norocul tău se pare că apare prin oamenii pe care îi întâlneşti, pentru că de fiecare dată dai exact de persoana adecvată pentru problema care te preocupă în acel moment. Baţi la uşa care trebuie, întâlneşti prietenul de care aveai nevoie sau, dacă e vorba de specialişti sau persoane cu anumite funcţii de la care aştepţi rezolvarea unor chestiuni profesionale, îi găseşti în toane bune, disponibili pentru a-ţi oferi exact soluţia optimă. Treci prin locul potrivit în momentul potrivit pentru a întâlni persoana-cheie!

 

Horoscop Leu. Ai câştig de cauză într-o confruntare în care alţii apelează des la informaţii greşite sau rău intenţionate. Nimeni nu te poate învinge azi, pentru că simţi de la o poştă minciuna sau ipocrizia, şi ştii să-ţi iei măsuri de precauţie astfel încât să nu te laşi înşelat de nimeni. Ba chiar ai un talent aparte de a scoate la iveală adevărul chiar şi în cele mai obscure situaţii, pentru că presimţi că cineva umblă cu cioara vopsită şi nu te laşi până nu-l demaşti prin orice mijloace. Nu-i merge cu tine şi bine faci că lupţi pentru adevăr până în pânzele albe!

 

Horoscop Fecioara. Tot ce-i frumos se şi termină la un moment dat: şi poveştile de iubire, şi vacanţa, şi zilele senine. Rămâne un gol în inima ta şi o vreme te vei alimenta din amintirile frumoase care sunt acum de domeniul trecutului. Nu mai poţi reînvia nimic din acele timpuri, gata, este un capitol închis către care te vei întoarce de multe ori cu un dram de nostalgie li regret, dar măcar poţi fi mulţumit că ai avut norocul să trăieşti aceste emoţii minunate. Poate le vei mai trăi şi altădată, dar nu neapărat legându-le de aceeaşi sursă: şi altceva te poate face fericit, deci nu te crampona de trecut cu atâta forţă.

 

Horoscop Balanța. Familia este sursa ta principală de energie şi, de dragul lor, faci mai mult decât credeai că eşti capabil. Te încarci de energia lor, primeşti de la ei semne de afecţiune şi de încredere care te stimulează la maximum, şi nu poţi sta pe loc până nu duci la capăt misiunea pe care ţi-ai sumat-o pentru binele tuturor. Le-ai promis cândva ceva şi acum ai şansa să duci la îndeplinire acel vis, şi când vezi cât de multe aşteaptă ei de la tine, capeţi parcă şi mai multă ambiţie. Şi tu ai fost cândva cel mai important susţinător al jumătăţii tale, iar acum el e cel care face aceleaşi lucru pentru tine: hei rup!

 

Horoscop Scorpion. De obicei eşti mai puternic, mai sigur pe tine, dând dovadă de maximă stăpânire de sine, dar azi parcă te-au copleşit emoţiile, slăbiciunile, propriile temeri. Calci cu grijă şi nu te arunci spre nimic care ar implica o oarecare doză de risc, pentru că presimţi ceva ciudat: că ceva se va întâmpla, că nu e direcţia cea mai bună, că nu deţii, încă, toate resursele de care e nevoie pentru a ajunge la succes. Azi preferi să stai cuminte şi retras în banca ta, sperând să nu te observe nimeni, pentru că nu eşti tu cel pe care îl ştia lumea. Accepţi de bună voie anonimatul şi izolarea, aşteptând pasiv din umbră.

 

Horoscop Săgetător. Eşti foarte emoţionat de un eveniment care va avea loc în următoarea perioadă. Fiecare clipă care te apropie de acel moment creşte starea de emotivitate, pentru că nu ştii foarte clar ce te aşteaptă. Eşti influenţat de cei din jur care îţi prezintă aceste perspective în lumini foarte contradictorii, ca atare nu ţine cont de povestirile lor, ci vei vedea tu cu ochii tăi cum va ieşi. Dacă ai o atitudine tonică şi încrezătoare, şi rezultatele vor fi excelente. Deci lasă teama şi suspiciunea şi înarmează-te cu tot optimismul de care eşti capabil, deoarece gândirea pozitivă naşte rezultate pozitive întotdeauna!

 

Horoscop Capricorn. Deşi eşti înconjurat de multă lume, nu te poţi apropia de nimeni, de parcă te-ai afla printre străini. Nu găseşti subiecte comune de conversaţie, nu te poţi adapta în mediul respectiv şi orice încercare de a te apropia de ceilalţi duce la eşec. De fapt, la originea acestei stări de tensiune, se află neîncrederea unora, ostilitatea, poate chiar invidia cu care eşti privit de ceilalţi, sau orgoliile prea mari care generează această răceală în acest mediu. Evită să discuţi cu asemenea persoane, pentru că vei primi doar răspunsuri monosilabice şi spate întors.

 

Horoscop Vărsător. Toate se aşează azi pe un făgaş normal, semn că ai atins, finalmente, mult dorita stare de echilibru către care tânjeai. Poate o vreme, da, ai oscilat între extreme, ba erai sus, ba erai jos, ba credeai în succes, ba te îndoiai de el, dar azi primeşti o veste ca o garanţie a faptului că ai ajuns la mijloc, într-o stare de armonie totală cu tine însuţi şi cu ceilalţi, fără nici un stres. Fă ceva să menţii această binefăcătoare senzaţie de echilibru interior şi exterior, de pace şi linişte, pentru că numai în armonie deplină le vei rezolva pe toate cu bine. Rămâi calm şi nu strica echilibrul cu nici un exces!

 

Horoscop Pești. Fii foarte atent la informaţiile pe care ţi le transmite azi cineva sub masca amiciţiei, pentru că s-ar putea să nu fie chiar ceva care să te avantajeze. Interesele sale sunt bine ascunse în spatele amabilităţii şi falsei prietenii, şi, mai devreme sau mai târziu, te vei convinge că tot ce a urmărit a fost doar în avantajul propriu, nicidecum al celor pe care a reuşit să-i atragă în cursă. Nu crede vorbele dulci, complimentele sau laudele pe care ştii şi tu că nu le meriţi, pentru că sunt calea de a ţi se băga pe sub piele şi a obţine mai apoi ceva din ceea ce ai. Unii nu merită atâta încredere pe cât ai fi tu dispus să le acorzi!

 

Horoscop oferit de acvaria.com

Subiecte în articol: Horoscop 22 iunie horoscop
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri