Jurnalul.ro Horoscop Horoscop. Cele două tranzituri de pe 13 noiembrie ne vor influența viața sentimentală până în iulie 2020

Horoscop. Cele două tranzituri de pe 13 noiembrie ne vor influența viața sentimentală până în iulie 2020

Cele două tranzituri ale lui Mercur retrograd de pe 13 noiembrie vin cu schimbări în viețile noastre: pe de-o parte, o să începem să ne raportăm mai mult la adevăr și să ne spunem opiniile tare și răspicat și, pe de altă parte, facem un pas important când vine vorba de drumurile pe care ni le-am ales pe plan sentimental, potrivit Your Tango.

Pe 13 noiembrie s-au produs două evenimente astrologice care ne vor afecta zona sentimentală până în iulie 2020. Mercur a tranzitat Saturn, cu Mercur în Scorpon și Saturn în Capricorn, și, de asemenea, Mercur a tranzitat Neptun, cu Neptun în Pești.

Mercur este planeta comunicării, cât și a modului în care procesăm lumea. Prin urmare, atunci când se află în mișcare retrogradă, avem tendința să ne gândim mai mult la trecut și la deciziile pe care le-am luat. Deși acest lucru se dovedește a fi problematic uneori, este benefic să analizăm mai bine modul în care luăm decizii și cum ne afectează acest lucru viața.

În această perioadă, o să avem tendința să readucem foste iubiri în discuție doar pentru a încerca să evaluăm mai bine modul în care acestea ne-au afectat. Astfel, acum găsim puterea să privim trecutul într-o lumină diferită.

În plus, acum găsim curajul să spunem exact lucrurile pe care le credem, fără să ne fie teamă de părerile celor din jur. Reușim să găsim echilibrul care lipsea din viețile noastre.

Cel de-al doilea tranzit, Mercur – Neptun, ne ajută să avem mai multă încredere în propria persoană, să ne simțim mai doriți și mai atractivi, iar acest lucru ne ajută pe plan sentimental mai mult decât ne dăm seama acum.

 

Subiecte în articol: horoscop tranzit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri