Jurnalul.ro Ştiri Justitie ÎCCJ a decis! Claudiu Manda scapă de acuzațiile de corupție

ÎCCJ a decis! Claudiu Manda scapă de acuzațiile de corupție

de Redacția Jurnalul    |   

Europarlamentarul PSD Claudiu Manda scapă de acuzațiile de corupție datorită prescrierii faptelor, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Acesta era acuzat de infracțiunea de folosire a influenţei ori autorităţii unei persoane cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. El este învinuit că a intervenit pe lângă directorul AJPIS Dolj în favoarea unor asistaţi social care au încasat ajutor social fără drept.  ÎCCJ a făcut referire la două decizii ale Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor.

În schimb, directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj, Marius Nicolae Simcelescu, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu și plata a 315.850 lei către AJPIS Dolj.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

El ar fi intervenit, la 5 iunie 2015, pe lângă directorul AJPIS Dolj, Marius Nicolae Simcelescu, simpatizant şi militant PSD, folosindu-șit influenţa şi autoritatea de preşedinte PSD Dolj, pentru a-l convinge pe șeful AJPIS Dolj să dea o decizie favorabilă beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoeşti.

Intervenția lui Claudiu Manda a avut drept scop obținerea de sprijin electoral. 
"Intervenţia inculpatului Manda Iulian-Claudiu ar fi avut drept scop obţinerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid şi pentru primarul comunei Bratovoeşti, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoeşti, faţă de care AJPIS Dolj dispusese anterior recuperarea sumelor obţinute în mod nelegal cu titlu de venit minim garantat (VMG) şi de a le procura acestora, tot în mod necuvenit, un folos reprezentat de scutirea lor de a mai restitui sumele datorate către AJPIS Dolj. Aceasta, în condiţiile în care anterior a avut loc un control desfăşurat de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj prin care s-a constatat că aproape 50% din persoanele verificate au încasat în mod necuvenit, în diferite perioade de timp, venitul minim garantat (VMG), întrucât nu erau îndeplinite o serie de condiţii esenţiale cerute de Legea nr. 416/2001 pentru acordarea ajutorului social", arată DNA.

AJPIS Dolj a emis decizii de recuperare a sumelor plătite necuvenit cu titlu de VMG.
"În acest context, în urma discuţiei purtate în data de 5 iunie 2015 cu Manda Iulian-Claudiu, Simcelescu Marius-Nicolae ar fi acţionat contrar dispoziţiilor legale şi ar fi dispus, în perioada imediat următoare discuţiei, respectiv 5 - 29 iunie 2015, întocmirea unui referat de stornare pe care l-ar fi aprobat şi în baza căruia au fost şterse, în mod nelegal, datoriile celor 59 de beneficiari care primiseră necuvenit ajutoare sociale. Ca urmare, AJPIS Dolj a suferit un prejudiciu de 315.850 lei, reprezentând bani nerecuperaţi de la cele 59 de persoane menţionate procesul-verbal de control al AJPIS Dolj şi în cazul cărora se emiseseră deja deciziile de recuperare a sumelor plătite necuvenit", potrivit DNA.

Procurorii au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu primarul din Bratovoeşti, Ion Marin, acuzat de instigare la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi fals intelectual în formă continuată.

Tribunalul Dolj a admis, în 2020, acordul de recunoaștere a vinovăţiei şi l-a condamnat pe primarul Ion Marin la doi ani închisoare cu suspendare. 

Claudiu Manda este căsătorit cu Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.

Subiecte în articol: claudiu manda ICCJ coruptie prerscriere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri