Jurnalul.ro Cultură Vinul românesc – O RENAȘTERE declinată la feminin

Vinul românesc – O RENAȘTERE declinată la feminin

de Magdalena Popa Buluc    |   

Institutul Cultural Român din New York marchează, la începutul lunii martie, cele două mari sărbători ale calendarului identitar românesc - Mărțișorul și Ziua Femeii - cu un eveniment ceva mai neconvențional, care pune în evidență viziunea, talentul și forța de muncă ale unor femei extraordinare, ce s-au impus în profesii și domenii cândva rezervate aproape exclusiv bărbaților.

Aurelia Vișinescu, Crina Duluțe Florea și Elena Starrantino Chirculescu, trei dintre femeile care se află în fruntea remarcabilei renașteri a viticulturii românești, le vor vorbi americanilor despre vinul românesc de elită ca domeniu al creativității și imaginației, deci ca fapt de cultură, precum și despre experiența proprie, ca experte și antreprenoare, în reinventarea unei industrii în plină dezvoltare.

Seara se va deschide cu un cuvânt introductiv rostit de E.S. dl. Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite.

Saxofonista Lily Kaufman, descendentă a unei familii emigrate din România, împreună cu muzicienii americani John Lings (tobe) și Anna Abondolo (bas), va oferi câteva impromptu-uri de jazz inspirat din folclorul românesc și muzica klezmer.

Cunoscuți producători - precum Alira, Caii de la Letea, Corcova, Budureasca, Domeniul Averesti, Domeniul Sahateni, Domeniul Franco-Romaine, Galicia Mare, Gîrboiu, Gramofon, PetroVaselo și Principele Matei - vor susține prezentări ale celor mai bune vinuri din gamele proprii.

 

Subiecte în articol: ICR New York eveniment vin romanesc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri