Jurnalul.ro Ştiri Externe Iesle de Crăciun din peste 40 de ţări, expuse la Santo Domingo

Iesle de Crăciun din peste 40 de ţări, expuse la Santo Domingo

Sfânta Iesle, sau reprezentarea naşterii Domnului, este unul dintre principalele simboluri ale Crăciunului din întreaga lume: o expoziţie care prezintă astfel de lucrări, provenite din peste 40 de ţări, a fost organizată în premieră la sediul Casa de Italia din Santo Domingo, relatează EFE.


Sunt unii care cred că cel mai bun loc al naşterii copilului Iisus este în lăuntrul fiecărei persoane, cum este de părere Neivy de Serraballe, colecţionara celor mai multe iesle din întreaga planetă şi care le-a împrumutat pentru a fi expuse până la 6 ianuarie la Casa de Italia, din capitala Republicii Dominicane.

Provenite din locuri atât de diferite precum Haiti, Tanzania, Cracovia, Japonia, Italia sau Israel, aceste lucrări multe dintre ele artizanale, încântă privirile vizitatorilor. De-a lungul a 25 de ani, De Serraballe a colecţionat reprezentări ale grajdului naşterii Domnului reuşind să strângă câteva lucrări excepţionale.

Pentru a selecta cele mai frumoase iesle, ea a optat pentru cele provenite din Italia, având în vedere că expoziţia este găzduită de Casa de Italia, dar a ţinut seama şi de originalitatea personajelor, sau de cea a materialelor din care sunt confecţionate. Aluminiu, pielea, lemnul, nisipul şi fibrele naturale sunt câteva din elementele folosite la aceste creaţii.

De exemplu, una dintre ele este elaborată din ceea ce se numeşte în Republica Dominicană "şerveţelul săracului" similară unei pânze. Altele sunt confecţionate din coajă de cocos, frunze de porumb, sau chiar burete. Printre cele mai deosebite se remarcă o iesle haitiană, confecţionată dintr-o singură bucată de lemn, sau cea din Veneţia fabricată din sticlă de Murano.

Vizitatorii au timp până în ziua Regilor Magi, sărbătorită de catolici la 6 ianuarie, pentru a vizita această spectaculoasă expoziţie dedicată reprezentării naşterii copilului Iisus şi Crăciunului.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri