În vârstă de 72 de ani, omul a explicat de ce a venit să-l mai vadă o dată pe fostul lider al României: în timpul Revoluției a fost una din gărzile sale de corp. „Nu l-am votat. Eu am fost din grupul lui Dan Iosif. Iliescu a fost un mare om de stat. Dar, nu știu cum se face, dacă dădeai mâna cu el, zece ani îți mergea rău”.
Cu două ceasuri înainte ca președintele Iliescu să ajungă la locul de veci, cimitirul Ghencea III era un perimetru de înaltă securitae. Boschetarul locului era uimit: „Umblă ăștia în uniforme și civil de trei zile. Zici că caută de bombe, cum cauți găina de ouă”. Polițiști, jandarmi, militari - uniforme pestrițe - aveau consemn, gărzile erau ca la unitate. Un cap peste gardul țintirimului declanșa un fel de somație: „Bă! Ce cauți acolo? Jos! Jos, n-auzi?”. Plantonul primea întăriri urgente de pe ruptura de stradă din fața cimitirului. Grupa de gradați uimeau babele ieșite din mahala să vadă „funiralile”: „depărtați-vă de perimetru. Interzis!”. Înauntrul cimitirului era parcată o coloană albastră de autobuze și microbuze. Garda de Onoare - cu fireturi și uniformă bleu contrasta cu nergul și auriul soborului de preoți coborât dintr-un microbuz negru. „Ce frumos. Ce elegant”, e mirată Doica, venită din Bragadiru să vadă momentul istoric. „Așa ceva n-am mai văzut de când a murit ăla a lu’ Duduianu. Da’ nu se compară. Ce a fost ăla, ce a fost ăsta”. Niște bătrâni o privesc cu răutate - „uite, d-aia nu avem noi viitor, că amestecăm președinții cu infractorii” - și îi întorc spatele femeii din Bragadiru care e leat cu ei. Boschetarul se bagă în vorbă: „N-aveți niște sticle?”. O femeie îl bagă în sperieți pe un jandarm. Tocmai ce a venit de hăt-departe (linia autobuzului a fost deviată) să arunce cu garoafe pe catafalc. Gradatul îi taie elanul: „Nu se aruncă nimic!”. Mai departe pe toată Cooperativei - strada care dă din Ghencea direct în cimitir - se vede albastru roșu, clipociri de rampă de Poliție. Străzile și bulevardele sunt tapetate cu uniforme. „Da’, cii, brie? Vă ie că-l fură șiniva?”, e nemulțumit un moșneag. Lângă el, cu alte flori - motiv, din nou, de îngrijorare pentru gradați - e unul care, ieri, la Cotroceni regreta moartea lui Ion Iliescu. „Vă ziceam și ieri că îi trimeteam scrisori de 3 martie, de ziua lui și că avea timp și îmi mai răspundea. Și doamna Nina, la fel. Unde o fi, sărmana? Că și ei îi transmiteam...”. E întrerupt brutal de o doamnă: „Uite-l pe dom’ ministru’”. Bărbatul se îndreaptă ca o lumânare, hainele sărace stau mai strâmb pe el. În apropiere, pe mijloc de drum, flancat de uniforme, a coborât din limuzină fostul ministru Mircea Pașcu. E la costum negru de croială bună, cămașă alba, ochelarii îi lucesc. Zâmbește, chiar râde cu cineva, lumea - ca la ordin - rânjește. Parcă ar fi cunoscuți de când lumea, unii îl strigă: „dom’ ministru, dom’ ministru”. Demnitarul trece demn, nu bagă de seamă. Vizavi, la pompe funebre, unuia nu-I place: „Se dă țanțoș. Dacă iese Iliescu acum din coșciug să vezi ce poziție de drepți bagă. Sergentul ăla de la Militară (Poliția Militară - n.n) , mic copil”.
Cine a plâns?
Lume nu s-a strâns la Ghencea III cât să umple țarcurile gândite de jandarmi. Ce a mai ieșit mahalaua să vadă cortegiul. În dreapta și stânga intrării spre capelă puțini erau cei ce își amintea de fostul lider de stat. Un bătrân în costum albastru încerca să explice cum a fost cu mineriada: „E cum e la furtună sau la inundații. Când vine viitura sunt pagube? Ei, așa a fost și la mineriadă. Cele ce se întâmplă pe stradă la astfel de evenimente nu pot fi evitate”. Omul nu dorește să dea amănunte despre trecutul său. O doamnă, elegantă, toată în doliu își exprimă, public, regretul: „A fost un om extraordinar. Un om modest. Care a ajutat pe toată lumea”. Iar cel de-al treilea care îl regretă pe fostul președinte este David. Departe de grupurile de gură-cască sau de cei veniți să arunce o ultimă privire catafalcului, omul parcă nu are curaj să meargă spre aleea pe care va trece cortegiul funerar. David are 72 de ani, poartă o șapcă de veteran și și-a pus un sacou peste o bluză cu însemnele unei asociații a foștilor militari care au participat în teatrele de operațiuni. Pe sacou sunt prinse insigne și decorații. În principal ce țin de Revoluție și de arma „Parașutiști”. David privește în lungul străzii printre dube de intervenție și jandarmi. Murmură pentru sine: „Uite cum a ajuns”. Nu se știe la ce se referă - la fast sau la deces. Pe urmă se întoarce cu spatele, ochii i se înroșesc. Plânge! Glasul îi tremură: „Mulți s-au bucurat, mulți au făcut hora. Păcat”. Se domolește un pic, își revine și își amintește. L-a cunoscut pe Ion Iliescu la Revoluție, la Televiziune. A făcut parte din garda lui în timpul evenimentelor din Decembrie. A fost în prima linie. Atât în lupte, cât și la înscrierile în Frontul Salvării Naționale. Apoi și-a făcut partid: Partidul Revoluției Române. A fost senator, zice, între 2000 și 2004. Acum nu mai este președintele formațiunii, dar nu se lasă. Zice ce vrea să facă înainte de ultimul său drum: „Până nu-I dau verdictul lui Coldea, nu mă las”. O femeie care îl însoțește, se albește instant: „Taci, David. Că o să ajungi și tu ca Iliescu”.
De la ruși a pornit focul. La Revoluție.
Domnul David povestește atârnat de gardul-țarc al Jandarmeriei că l-a cunoscut bine pe Ion Iliescu. „Cel mai greu a fost la Televiziune. Când s-a tras asupra noastră. Eu făceam parte din garda lui de corp. Focul, atunci, a pornit de la ambasada, legația ce o fi fost, economică a URSS. Era pe colt, pe ogivă, cum mergi spre Primăverii. De acolo a plecat tot răul”, povestește veteranul. Spune că are calitatea aceasta după ce ar fi comandat trupe în Irak și Afganistan. Se întoarce în amintire, la Ion Iliescu, și răspicat neagă: „Nu e adevărat că Ion Iliescu ar fi cerut sprijin militar rusesc atunci. Dimpotrivă. El s-a opus intrării trupelor. Ăia erau pregătiți, cu trupe masate în Moldova (Republica Moldova de acum). Și mai aveau mii de spioni în țară. Militaru (Nicolae Militaru, primul ministru al Apărării - n.n), ăla, în schimb… multe bube”. Bătrânul se oprește, oftează cu lehamite. După Revoluție a rămas apropiat lui Dan Iosif și, implicit, lui Ion Iliescu - „deși nu l-am votat niciodată. Eu sunt superstițios. Și vedeam ce se întâmpla după ce dădeam mâna cu el. Dacă dădeai mâna cu el, aveai ghinion zece ani. Să vedeți acum. Acum, când? Acum, după ce se duce sub pământ. România va ieși din umbră. Așa cred eu, sunt superstițios”.
David își aduce aminte de vremurile trecute, își șterge pe furiș o altă lacrimă: „Așa au făcut hora și la moartea lui Dan Iosif”. Promite răzbunare pentru România, are doi inamici care, zice el, au afundat România: Traian Băsescu și Florian Coldea. „Și, cât mai am forță, chiar dacă sunt bătrân, nu mă las până nu îi văd cu un verdict”.
„Gata! S-a dus de tot”
Pe la 12 o liniște vine dinspre Ghencea. Se vede mulțime de girofaruri, e cortegiul mortuar. Lumea tace, armata se foiește. U.M Ghencea III e în alertă. Cineva șoptește: „…tot cu militari, ca și Ceaușescu”. Parcă să-i dea dreptate, soldații din Batalionul de Gardă se aliniază. La fel și uniformele preoțești. Coșciugul, învelit în drapel, este pus pe un afet tras de un Hummer. „Uite, l-au pus, l-au pus pe afetu’ de tren”, zice cineva. Altul dă cu mucii în fasole: „Gata. Nu-l mai adduce nimeni înapoi de la groapă. Ca pe Hitler”. Cineva țâțâie, jandarmii se încordează. Se aude sunet de marș și cârâit de stație de emisie-recepție. „Tam-tam-tam, ta-ra-ra-tam-tam”, bate toba și reglează pasul cadențat al gărzii. Sutanele flutură, o cruce de lemn se vede peste țeava de tun. „Ce frumos”, se aude. „I-auzi! Pleacă, săracul!”, se comentează. Bubuitul tunurilor - semn de final pentru fostul președinte Ion Iliescu - face să zbârnâie geamurile unui magazin și îl fac pe un țânc să urle cu grua întinsă până la urechi. „Gata! S-a dus de tot”, zice David - „și noi, dacă mai suntem 17.000 de revoluționari. Dintre cei adevărați. Nu de ăia, de spoială”. Nu se știe la cine se referă.